Hipodromul Ploiești a găzduit prima reuniune hipică din acest an, duminică, 6 aprilie, marcând debutul sezonului cu un eveniment special organizat de CSM Ploiești, în parteneriat cu Jockey Club Român. Cursele de cai s-au desfășurat în condiții meteo nefavorabile, cu lapoviță și ninsoare.
Reuniunea a avut în program opt curse – cinci de trap şi trei de galop -, însă numai şase s-au ţinut în condiţiile în care, după prima cursă de galop, organizatorii au decis ca următoarele două să fie anulate din cauza stării pistei de iarbă, ce ar fi pus în pericol integritatea cailor, se notează pe site-ul CSM Ploiești.
Evenimentul principal a fost „Premiul de Deschidere - Gheorghe Tănase”, o cursă dedicată memoriei marelui antrenor și driver de pe Hipodromul Ploiești, câștigător al 7 Derby-uri de Trap ale României. Premiul i-a revenit armăsarului Petrus CD, condus şi aflat în proprietatea lui Alin Tronaru.
O altă cursă importantă de trap a fost Premiul „Jockey Club” la trap, care i-a revenit armăsarului Zircon LV (driver şi proprietar Viorel Gheorghe).
Singura cursă de galop a zilei care s-a ţinut, rezervată cailor din rasa pur sânge englez, Premiul de Deschidere „Jockey Club”, a fost câştigată de armăsarul Ultra Pont (driver Dzhumasie Dyunyabi, proprietar Nicuşor Căzănoiu).
Din cauza vremii nefavorabile, activităţile destinate copiilor – „fun corner” şi face painting – precum şi microrecitalul Luanei Toader s-au desfăşurat în holul tribunei principale. Tot acolo, spectatorii au fost întâmpinaţi cu muzică de calitate, propusă de pianistul Cristian Duca, de la Filarmonica „Paul Constantinescu”, din Ploiești.
Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 27 aprilie, atunci când se vor ţine Premiul „Sfântul Gheorghe” la trap şi Premiul „Alexandru Marghiloman” la galop.