Plenul Curții Constituționale a dezbătut, joi "constatarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din datele de 6 şi 7 octombrie 2018 privind Legea de revizuire a Constituţiei României". CCR a stabilit, în urma analizei, că scrutinul s-a desfăşurat în condiţii legale, cu repectarea tuturor prevederilor. În plus, CCR a confirmat rezultatul referendumului, constatând că nu s-a întrunit cvorumul pentru validarea acestuia.
21,10 la sută dintre alegători au votat la referendumul pentru redefinirea familiei, potrivit datelor făcute publice pe 8 octombrie de Biroul Electoral Central, notează Agerpres.ro.
După două zile de referendum, mai puțin de patru milioane de români din cei peste 18 milioane cu drept de vot s-au prezentat la urne.A fost cea mai slabă prezență la vot din istoria democratică a României, fiind astfel doborât "recordul" de absenteism stabilit tot la un referendum, de această dată pentru schimbarea sistemului de vot. În cadrul consultării de atunci, care a fost inițiată în 2007 de preşedintele Traian Băsescu, 4,8 milioane de oameni au votat.
Pentru ca referendumul să fie validat, era necesară o prezență la urne de cel puțin 30 la sută dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, așa cum prevede legea 3/2000.
Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, organizat în 6 şi 7 octombrie, a fost de 18.279.011.
S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, adică 21,10 la sută din numărul persoanelor înscrise pe liste.
Voturi valabil exprimate la răspunsul 'DA' au fost 3.531.732, reprezentând 91,56 la sută din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul 'NU' - 249.412, adică 6,47 la sută, iar voturi nule - 76.111, respectiv 1,97 la sută.