Curtea Europeană de Justiţie a dezbătut cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton, care cer recunoaşterea în România a căsătoriilor între persoane de același sex

Comentează
Curtea Europeană de Justiţie a dezbătut cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton

Curtea Europeană de Justiţie a dezbătut cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton, care cer recunoaşterea în România a căsătoriilor între persoane de același sex oficializate în străinătate. 

Adrian Coman, Clai Hamilton și Asociația ACCEPT au fost audiați de Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru stabilirea definiției termenului „soți” în legislația europeană privind libera circulație pe teritoriul UE.

„În fața Curții am susținut faptul că libertatea de circulație trebuie să fie un drept aplicat în realitate pentru toți cetățenii, și nu unul imaginar când vine vorba de persoanele gay. Asta înseamnă ca o familie căsătorită, formată dintr-un cuplu de același sex, să poată beneficia de prevederile Directivei 38/2004 privind libera circulație și în România. Ca să se poată întâmpla asta, autoritățile române trebuie să recunoască faptul că odată ce doi soți de același sex și-au încheiat legal căsătoria într-un alt stat membru și că  au drepturi egale cu cele ale soților de sex opus privind șederea în România,” a declarat Iustina Ionescu, avocata de drepturile omului care reprezintă familia Coman-Hamilton și Asociația ACCEPT, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanții Comisiei Europene, care au participat la audiere au subliniat faptul că, în scopul aplicării Directivei privind libera circulație, trebuie recunoscute căsătoriile încheiate oriunde în lume, inclusiv între parteneri de același sex.

Comisia Europeană a arătat că există o evoluție clară în UE privind recunoașterea și protecția cuplurilor gay, având în vedere că 22 din 28 de state membre oferă fie căsătorie, fie parteneriat civil, ca formă de reglementare juridică. Argumente similare a depus în scris în scris și Olanda.

De asemenea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a susținut faptul că persoanele de același sex căsătorite pe teritoriul UE și aflate într-o situație similară cu cea a lui Adrian și Clai trebuie să aibă posibilitatea de a își stabili reședința ca cetățeni UE în România, pentru a respecta principiul egalității și demnitatea umană.

La audieri, reprezentanții statului român au fost susținuți de Polonia, Ungaria și Letonia. „Ne întristează gândul că există state europene care simt nevoia să intervină împotriva noastră, doi oameni simpli, ca să țină la distanță toate familiile gay care și-au consfințit relația peste graniță. Avem încredere în înțelepciunea judecătorilor europeni și capacitatea lor de a lua o decizie în favoarea noastră, care să corecteze nedreptățile din România. În Uniunea Europeană trăiesc aproape 4 milioane de români, și o parte dintre ei sunt gay. Cazul meu nu e unul izolat,” a declarat Adrian Coman.

Decizia CJUE va fi dată în următoarele luni și va fi folosită de judecătorii Curții Constituționale pentru a lua o decizie în acest caz. De asemenea, decizia va fi folosită și în celelalte cinci state membre UE, care nu oferă la acest moment protecție juridică cuplurilor gay: Polonia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și Letonia.

Adrian Coman şi americanul Robert Claibourn Hamilton s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010, dar căsătoria lor nu este recunoscută în România. Cei doi au contestat la Curtea Constituţională prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate. După mai multe termene, CCR a decis să solicite un punct de vedere al Curţii Europene de Justiţie.

Citește și: Ce avere are Liviu Dragnea. DNA a pus sechestru pe bunurile liderului PSD

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
MONDEN
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
16:08
„Inteligența artificială ne poate ucide pe toți până în 2030”: Avertismentul sumbru al unui cercetător Anthropic
16:05
Alegeri anticipate în Serbia pe 25 octombrie, anunță Aleksandar Vučić: Parlamentul a fost dizolvat
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală