Dezbaterile din Senat pe tema proiectului referitor la legalizarea activităţilor cu specific sexual au fost destul de aprinse. Reprezentantul PDL Onest Onofrei a precizat că prostituţia nu trebuie legalizată doar pentru că fenomenul există. “Ca logică, am putea spune aşa: consumul de droguri există, crima există, dar asta nu înseamnă că trebuie să le legiferăm”, a spus senatorul.
Unii aleşi ar fi de acord
Totuşi au existat şi mai multe voci care au declarat că e nevoie de o reglementare a celei mai vechi meserii din lume. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a spus că statul pierde când vorbim despre raportul dintre angajaţii săi şi prostituate şi ar fi nevoie de o lege care să reglementeze domeniul, dar mai întâi ar trebui făcut un studiu de impact.
La rândul său, Georgică Severin (PSD) a anunţat că pesediştii vor vota împotriva proiectului de lege, cu toate că, în parte, Silviu Prigoană are dreptate: “Nu sunt încântat de cum a formulat acest proiect. Trebuie să vedem cum au acţionat şi alte ţări ale Uniunii Europene”, a spus el. Dacă proiectul ar fi fost votat, prostituatele ar fi fost nevoite să aibă carnet de sănătate şi să plătească impozite la stat pentru munca prestată în calitate de liber profesioniste.

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)