Cel puțin 20 de persoane au murit și câteva sute au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,3 care a lovit nordul Afganistanului în noaptea de duminică spre luni, la doar două luni după un alt seism devastator ce a provocat cel mai mare număr de victime din istoria recentă a țării, relatează AFP.
Cuprins:
Seismul s-a produs luni, puțin înainte de ora locală 1.00 (duminică, 22.30, ora României), în districtul Khulm din provincia Samangan, în apropiere de orașul Mazar-e-Sharif, la o adâncime de 28 de kilometri, potrivit Institutului American de Studii Geologice (USGS).
„Aproximativ 320 de compatrioți au fost răniți și peste 20 au murit în provinciile Samangan și Balkh”, a declarat Sharafat Zaman, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, precizând că bilanțul este provizoriu.
CCTV footage shows the moment a strong M6.3 earthquake struck Mazar-e-Sharif, Afghanistan, a short while ago. pic.twitter.com/NX0o04Ggi5— Weather Monitor (@WeatherMonitors) November 2, 2025
Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor anunțase anterior că majoritatea răniților din Samangan au fost externați după ce au primit îngrijiri medicale.
La Mazar-e-Sharif, important oraș din nordul țării, cutremurul a provocat pagube semnificative la faimoasa Moschee Albastră, monument din secolul al XV-lea renumit pentru mozaicul său strălucitor.
Bucăți de piatră s-au desprins, mai ales din zona minaretului, acoperind curtea lăcașului de cult - una dintre puținele atracții turistice din Afganistan, potrivit unui corespondent AFP aflat la fața locului.
Ministerul Apărării a anunțat că a redeschis o șosea blocată de alunecări de teren și a evacuat persoanele rămase izolate în timpul nopții. Seismul a fost resimțit până la Kabul, aflat la sute de kilometri distanță, au relatat jurnaliști AFP din capitală.
Cutremurul are loc la scurt timp după cel de magnitudinea 6 care, la sfârșitul lunii august, a afectat provinciile estice Kunar, Laghman și Nangarhar, provocând peste 2.200 de morți, aproape 4.000 de răniți și distrugerea a circa 7.000 de locuințe, potrivit autorităților talibane.
Replicile numeroase și dificultatea accesului în zonele montane și izolate au îngreunat operațiunile de salvare și ajutorare.
Biroul ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA) a estimat că sunt necesare 111,5 milioane de dolari pentru intervențiile post-seism în estul Afganistanului, unde 221.000 de persoane se află în „nevoie urgentă” de asistență.
Afganistanul este situat într-o zonă seismică activă, în special în regiunea lanțului muntos Hindu Kush, aflat la intersecția plăcilor tectonice eurasiatică și indiană. Conform datelor British Geological Survey, nord-estul țării a fost afectat, din 1900 încoace, de 12 cutremure cu magnitudinea de peste 7.
De la revenirea talibanilor la putere, în 2021, Afganistanul s-a confruntat cu mai multe cutremure grave, printre care și cel din 2023, în provincia Herat, la granița cu Iranul, soldat cu peste 1.500 de morți și distrugerea a peste 63.000 de locuințe.