Un cutremur a avut loc în Indonezia, pe insula Lombok, în apropiere de Bali, duminică dimineața, pe 29 iulie. Cel puţin 10 oameni au murit în urma seismului și mai mulți răniți au fost transportați de urgență la spital. Cutremurul s-a produs cu puţin timp înaintea orei locale 07:00 şi a afectat, în principal, insula turistică Lombok situată la aproximativ 40 de kilometri de Bali.
Un cutremur cu magnitudine 6,4 s-a produs duminică în Indonezia, în apropiere de Bali, provocând moartea a cel puţin zece persoane, transmite BBC.
Mai multe clădiri au fost afectate, iar la spital au ajuns numeroase persoane rănite, conform oficialilor locali, care au postat şi câteva imagini în urma dezastrului natural. "Oamenii s-au adunat pe străzi şi în zone deschise pentru a se proteja în cazul prăbuşirii clădirilor", a scris pe Twitter Sutopo Purwo Nugroho, purtător de cuvânt al agenţiei pentru situaţii de urgenţă.
Citește și