Noua gamă Duster este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression şi un nivel superior, cu două variante distincte, disponibile la acelaşi preţ. Duster Extreme este ideal pentru pasionaţii de activităţi în aer liber în căutare de un vehicul robust şi practic. Duster Journey este potrivit pentru clienţii care preferă eleganţa discretă, confortul şi tehnologia ingenioasă.
Primul dintre aceste modele superioare poate fi rezervat de joi, 4 ianuarie, într-un număr limitat pentru 200 de clienți, pentru o taxă de rezervare de 100 de euro.
„Începând chiar de azi, 4 ianuarie 2024, cei interesaţi să cumpere noua Dacia Duster pot rezerva online un vehicul în versiunea Extreme, complet echipat, de culoare Sandstone Beige, în oricare variantă de motorizare. Cele 200 de exemplare disponibile vor putea fi achiziţionate doar de persoane fizice, exclusiv online”, a precizat compania.
Noul Duster este primul vehicul echipat cu motorul pe benzină TCe 130, oferind clienţilor un prim nivel de electrificare, cu sistem mild hybrid de 48V. Motorizarea este disponibilă cu cutia de viteze manuală cu 6 trepte pentru versiunile 4X2 şi 4X4 şi combină un motor pe benzină de nouă generaţie, cu 3 cilindri, de 1,2 litri, turbo, cu un sistem mild hybrid de 48V. Astfel, motorizarea TCe 130 permite diminuarea consumului mediu şi a emisiilor de CO2 cu aproximativ 10%.
„Lansat în 2010, reînnoit pentru prima oară în 2017, Duster s-a impus prin modul atipic de abordare a segmentului SUV. Încă din primul an de comercializare, Duster s-a aflat constant în fruntea clasamentului celor mai vândute modele SUV de pe piaţa din România, indiferent de segment”, mai precizează Dacia.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro