„Îi cer preşedintelui Iohannis să-i ceară doamnei Dăncilă demisia şi, mai ales, să declară public şi explicit, în perspectiva demisiei doamnei Dăncilă, care nu mai are sprijin parlamentar, să declare public şi explicit că nu va mai acorda încă o şansă PSD. Lucrul acesta nu mai poate continua. Fiecare zi în care guvernarea PSD este la guvernare vedem că eliberează infractori periculoşi şi România face un pas înapoi cu fiecare moment”, a declarat Dan Barna la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, alegerile anticipate sunt soluţia corectă în contextul politic actual.

„Vom susţine însă orice guvern fără PSD care acoperă această perioadă interimară până când vor fi organizate aceste alegeri anticipate. Aceste alegeri ar putea fi organizate deodată cu alegerile locale”, a spus Barna.

Liderul USR, desemnat candidat la prezidenţiale, a precizat că a avut discuţii cu PNL pe tema moţiunii de cenzură, menţionând că se încearcă strângerea a cât mai multe semnături pentru ca această moţiune să treacă.

Totodată, Dan Barna a vorbit despre proiectele de acte normative discutate în Parlament miercuri.

„Astăzi, în cadrul sesiunii extraordinare, la finalul ei, a fost respinsă legea privind amnistia şi graţierea. Un lucru foarte bun, însă a fost amânat, a fost practic tergiversat recursul compensatoriu, adevărata problemă a sistemului în momentul de faţă. Până astăzi vedem că au fost eliberate peste 800 de persoane condamnate pentru omor, aproape 600 condamnate pentru viol şi aproape 200 de persone condamnate pentru trafic de copii. Aceşti infractori foarte periculoşi au fost eliberaţi. PSD, ALDE şi ceilalţi care au votat în felul acesta, practic, au amânat legea recursului compensatoriu. Sub un pretext, o chichiţă ridicolă, aceea că ar exista un alt proiect de lege, Comisia juridică a încălcat votul plenului Parlamentului, care exact asta a făcut în această dimineaţă, a cerut Comisiei juridice să vină cu un raport, a acordat un termen să vină cu un raport pentru respingerea acestui recurs, era foarte simplu”, a afirmat Barna.

Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
BREAKING: Simona Halep și Toni Iuruc NU s-au căsătorit. Tatăl ei rupe tăcerea. Care e adevărul, de fapt
Playtech.ro
BREAKING: Simona Halep și Toni Iuruc NU s-au căsătorit. Tatăl ei rupe tăcerea. Care e adevărul, de fapt
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile