Candidaturile pentru funcţia de preşedinte al USR pot fi depuse până pe 30 septembrie, iar congresul pentru alegerea preşedintelui partidului va avea loc pe 28 octombrie.

”Le-am transmis deja colegilor mei intenţia de a candida la preşedinţia partidului, îmi voi depune şi candidatura formală, probabil, zilele următoare”, a anunţat deputatul Dan Barna.

Nicușor Dan a decis, pe 1 iunie, să plece din funcția de președinte al USR și din partid. Decizia a fost luată după ce liderii partidului au decis să se poziționeze împotriva inițiativei privind redefinirea familiei tradiționale ca uniune între bărbat și femeie. Încă de atunci, Nicușor Dan a anunțat că, dacă se reconsideră în interiorul partidului acea decizie privind poziționarea în cazul familiei tradiționale, va reveni în partid.

Scandalul a pornit după ce liderii USR au decis să se poziționeze împotriva inițiativei privind redefinirea familiei tradiționale ca uniune între bărbat și femeie. Fostul lider a declarat, la Parlament, într-o conferință de presă, că, dacă se reconsideră în interiorul partidului acea decizie privind poziționarea în cazul familiei tradiționale, va reveni în partid.

„E o chestiune de onoare și asta antrenează demisia mea, astăzi, din USR. Nu e nimic dramatic, este o construcție cu mulți oameni și în construcția aceasta a apărut o majoritate care vrea să meargă într-o anumită direcție. Nu cred că este o direcție bună. Le urez succes. Rămân disponibil pentru politica românească și pentru USR, dacă partidul, printr-un for mai înalt decât cel de ieri, își reconsideră poziția”, a spus Nicușor Dan, în conferința de presă în care și-a anunțat plecarea din partid.

David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!
Recomandări
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!

Citește și: Avram Iancu a terminat de înotat toată Dunărea, de la izvoare la până la vărsarea în Marea Neagră. Bibliotecarul din Petroșani ar putea intra în Cartea Recordurilor

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Observatornews.ro
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.