Măsura vine după ce joia trecută, 13 aprilie, Tribunalul Bucureşti stabilise ca medicul să fie cercetat în arest la domiciliu. Decizia a fost însă contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
„Rejudecând: admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Nicola Dan Tesloianu formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Nicola Dan Tesloianu pe o perioadă de 30 de zile, de la 19 aprilie până la 18 mai inclusiv”, se arată în minuta deciziei.
Dan Tesloianu a fost arestat preventiv pe 18 februarie, acuzat de procurori că a reutilizat 238 de stimulatoare cardiace sau defibrilatoare care au fost „extrase din cadavre sau a căror sursă de provenință nu se cunoaște”.
Potrivit procurorilor, medicul cardiolog a creat, în perioada 2017 – 2022, o rețea în care diferiți medici îi furnizau stimulatoare cardiace „extrase din cadavre”, pe care el apoi le implanta, contra cost, pacienților.
Prețul unui astfel de dispozitiv varia între 2.000- 3.000 de euro. Anchetatorii mai susțin că o mare parte dintre intervenţii nu erau necesare și că medicul a fabricat diagnostice false.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro