„Eu, spre deosebire de Dragnea şi de Tăriceanu, nu îmi schimb opinia şi angajamentul! Voi susţine în continuare un guvern condus de Sorin Grindeanu, din simplul motiv că este un om onest care iubeşte România mai mult decât propria funcţie sau beneficiu”, scrie Daniel Constantin pe Facebook.

Preşedintele Pro România afirmă că deciziile Coaliţiei au fost luate „de două persoane, în mod discreţionar”. „Ce am spus în ultimele luni se confirmă, din păcate pentru stabilitatea României! Astăzi este clar pentru toată lumea că toate deciziile Coaliţiei, toate deciziile care au influenţat activitatea guvernamentală, au fost luate de două persoane în mod discreţionar – de Liviu Dragnea şi de complicele acestuia, de Călin Popescu Tăriceanu. De la numirea miniştrilor şi până la cele mai controversate decizii, singurii responsabili sunt Dragnea şi Tăriceanu!”, adaugă Constantin.

El îi îndeamnă pe cei care au aceleaşi opinii să i se alăture. „Astăzi este un moment de cotitură pentru România, pentru viitorul nostru, al tuturor. Eu m-am opus abuzului şi minciunilor lui Tăriceanu în ALDE, m-am opus unui mod arhaic de a face politica, unui om care a călcat în picioare principiile democratice obligatorii oricărui partid! Astăzi, toţi cei care simt şi gândesc la fel ca mine sunt bineveniţi alături de mine şi colegii mei! Este sfârşitul unui astfel de mod de a face politica, sfârşitul politic al celor care gândesc aşa!”, scrie preşedintele Pro România.

PSD și ALDE au votat, miercuri, retragerea sprijinului pentru Guvernul Grindeanu.

Social-democraţii se reunesc din nou joi în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, pentru a discuta despre o nouă propunere de premier, în condiţiile în care Sorin Grindeanu a rămas fără sprijin politic, iar Guvernul nu mai are miniștri, pentru că au demisionat, a anunţat liderul partidului, Liviu Dragnea.

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, însă că nu își dă demisia din funcția de premier. „Am obligația să mă comport responsabil”, a spus el, după ședința în care PSD și ALDE au votat retragerea sprijinului pentru Guvernul Grindeanu. Premierul a spus că i-a cerut președintelui PSD Liviu Dragnea să demisioneze împreună.

Comeback istoric! Clubul susținut de Nicu Ceaușescu a revenit pe harta fotbalului românesc » Prima victorie după 21 de ani!
PARTENERI - GSP.RO
Comeback istoric! Clubul susținut de Nicu Ceaușescu a revenit pe harta fotbalului românesc » Prima victorie după 21 de ani!
Bărbat din Târgu Jiu, mort după vaccinarea cu AstraZeneca. Ce au descoperit medicii în trupul lui
Playtech.ro
Bărbat din Târgu Jiu, mort după vaccinarea cu AstraZeneca. Ce au descoperit medicii în trupul lui
O mamă a trei copii, găsită moartă într-o grădină din Australia. Femeia a fost arsă de vie, în timp ce micuţii se aflau în casă
Observatornews.ro
O mamă a trei copii, găsită moartă într-o grădină din Australia. Femeia a fost arsă de vie, în timp ce micuţii se aflau în casă
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Ce au discutat prinții William și Harry după înmormântarea bunicului lor. Credeau că nu îi aude nimeni. VIDEO
Știrileprotv.ro
Ce au discutat prinții William și Harry după înmormântarea bunicului lor. Credeau că nu îi aude nimeni. VIDEO
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Telekomsport
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)