Înaintea alegerilor, partidele din Israel primesc datele personale ale tuturor persoanelor cu drept de vot – numele, adresa, seria și numărul buletinului. Au obligația să le protejeze, să nu le înstrăineze și să le șteargă imediat ce alegerile s-au încheiat.

Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a încărcat registrul persoanelor cu drept de vot din Israel în Elector, aplicație pe care o va folosi în ziua alegerilor.

Datele personale a 6,5 milioane de israelieni, făcute publice. O eroare a aplicației Elector a arătat nume, adrese și CNP-uri
Premierul Benjamin Netanyahu e liderul Likud

Aplicația avea însă o hibă. O eroare care a făcut ca datele celor 6.453.255 de votanți să fie făcute publice.

“Era o greșeală atât de prostească, încât era aproape o insultă la adresa hackerilor. Dacă intrai pe pagina de web a aplicației și te duceai pe codul sursă, găseai parolele de logare ale administratorilor, cu care puteai accesa și descărca registrul votanților”, a explicat pentru CNN Ran Bar-Zik, programatorul care a dezvăluit pentru publicația israeliană Haaretz eroarea din aplicație.

Ran Bar-Zik ar fi primit un pont anonim despre această eroare.

Mi-a trimis cineva datele fiului meu, care e în armată. Am fost șocat. Apoi am descoperit magnitudinea problemei. În situația asta sunt peste 6 milioane de oameni!

Ran Bar-Zik

Nu se știe câte persoane au accesat și/sau descărcat datele până în momentul în care eroarea a fost remediată, însă registrul a fost “la liber” cel puțin 24 de ore, având în vedere că Ran Bar-Zik a anunțat dezvoltatorul aplicației că are o hibă în sistem vineri seară (7 februarie), iar problema a fost rezolvată sâmbătă seară (8 februarie).

“La fel de posibil e ca datele să fi fost vizibile câteva luni la rând”, crede Ran Bar-Zik.

Aplicația are o vechime de cel puțin nouă luni.

În afară de Israel, aplicația a fost instalată pe telefoane din Moldova, China, Rusia și SUA. Fiecare dintre utilizatorii aplicației, indiferent de țară, au putut accesa și descărca registrul votanților din Israel, până în momentul remedierii breșei de securitate.

Autoritatea pentru Protecția Datelor din cadrul Ministerului de Justiție israelian a deschis o anchetă în acest caz.

Fotografii: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.