Doi activiști pentru mediu, în veste reflectorizante portocalii, au aruncat cu piure de cartofi pe sticla de protecție care acoperă tabloul „Căpițe de fân”, de Claude Monet, expus la Muzeul Barberini din Potsdam, Germania. Apoi și-au lipit mâinile de peretele de sub tablou.

„Oamenii mor de foame. Oamenii îngheață. Oamenii mor. Ne aflăm într-o catastrofă climatică și de ce vă este frică este supa de roșii sau piureul de cartofi pe un tablou. Când veți începe, în sfârșit, să ascultați și să încetați să mai faceți afaceri ca de obicei?”, a spus protestatara Mirjam Herrmann.

Galerii din toată Europa, ținta activiștilor

Acesta este cel mai recent episod dintr-un lung șir de proteste față de schimbările climatice în Europa. La începutul acestei luni, activiștii din cadrul grupului „Just Stop Oil”, o coaliție cu sediul în Regatul Unit, au aruncat cu supă de roșii pe tabloul „Floarea soarelui”, de Vincent van Gogh din Londra. În iunie, membrii grupului s-au lipit de rama tabloului lui van Gogh, „Piersici în floare”.

În luna mai, un bărbat deghizat în femeie în vârstă a aruncat cu prăjituri pe sticla de protecție a „Giocondei”, de la Luvru, Franța. Protestatarii pentru climă au atacat, de asemenea, muzee din Glasgow, Florența și Vatican, dar și galerii din Londra.

În toate cazurile, operele de artă nu au pățit nimic, doar unele rame au suferit daune minore.

„Gioconda” atacată cu prăjituri la Luvru

Protestul de săptămâna trecută cu piureul de cartofi a fost condus de organizația germană Last Generation, soră a Just Stop Oil. Anterior, membrii grupului au organizat blocaje pe drumurile din Germania și s-au lipit de ramele unor opere de artă expuse în Dresda, Berlin și Frankfurt.

Chiar și activiști recunosc că aceste încercări sunt „ridicole”, dar sunt menite să provoace o discuție despre acțiunile pentru protejarea mediului.

„Ceea ce facem este să pornim conversația pentru a putea pune întrebările care contează. Întrebări de genul: este în regulă să fie subvenționați combustibilii fosili de treizeci de ori mai mult decât energiile regenerabile (în Marea Britanie), când energia eoliană offshore este în prezent de nouă ori mai ieftină?”, a spus Phoebe Plummer, o activistă de 21 de ani, arestată pentru că a aruncat cu supă peste tabloul lui Van Gogh.

Dacă mesajul care se transmite este că activiștii fac lucruri nebunești, ajută sau nu cauza?”

Stephen Duncombe, cofondator al organizației non-profit Center for Artistic Activism, care instruiește oamenii să militeze pentru schimbare, a spus și el pentru New York Times că se întreabă dacă această strategie este eficientă: „Vorbesc despre mâncarea aruncată în artă sau vorbesc despre modul în care combustibilii pe bază de carbon vor stinge viața pe planetă? Dacă mesajul care se transmite este că activiștii fac lucruri nebunești, ajută sau nu cauza?”.

Activiștii nemți au venit cu o serie de revendicări:

  • Limitarea vitezei la 100 de kilometri pe oră pe autostrăzile germane, care, potrivit calculelor Agenției germane de mediu, ar economisi 5,4 milioane de tone de dioxid de carbon pe an;
  • Bilet de tren cu tarif fix, care se crede că ar reduce și mai mult emisiile prin încurajarea utilizării transportului în comun. În lunile iunie, iulie și august ale acestui an, țara a experimentat aplicarea unei taxe lunare forfetare de 9 euro pentru un bilet de călătorie pentru toate mijloacele de transport în comun locale și regionale din Germania.

Activiștii de la Just Stop Oil au o altă abordare și cer o declarație fermă din partea guvernului britanic prin care să oprească „imediat acordarea de licențe și autorizații viitoare pentru explorarea, dezvoltarea și producția de combustibili fosili în Regatul Unit”.

Activiștii de la Just Stop Oil

„Sufragetele au tăiat tablouri și le-au distrus destul de violent, în timp ce noi doar aruncăm cu supă într-un geam de sticlă, dar încercăm totuși să transmitem mesajul în același mod și să îi facem pe oameni să își pună la îndoială propriile zone de confort”, a declarat, pentru Euronews, Alex De Koning, purtător de cuvânt al Just Stop Oil.

Activiștii au primit critici din partea specialiștilor din domeniul artei. „Operele puse în pericol aparțin patrimoniului cultural mondial și trebuie protejate la fel ca și clima noastră”, a spus Olaf Zimmermann, directorul executiv al Consiliului Cultural German, pentru Deutsche Welle.

Urmărește-ne pe Google News