De ce Iranul a renunțat să blocheze Strâmtoarea Ormuz: „Ar fi fost un autogol”, spun analiștii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Strâmtoarea Ormuz, care leagă Golful Persic de Oceanul Planetar, este unul dintre cele mai importante puncte de tranzit pentru petrol din lume, dar și asul puternic pe care Iranul l-a avut în mână. Ar fi fost înțelept sau un autogol închiderea rutei maritime?, se întreabă analiștii, potrivit Deutsche Welle.
Cuprins:
China, cel mai mare importator de petrol
Dacă ar fi decis ordonat blocarea Strâmtorii Ormuz, Iranul s-ar fi prejudiciat singur. Pe de o parte, ar fi fost afectate propriile venituri din vânzarea petrolului, iar pe de altă parte, Iranul și-ar fi bruscat partenerul comercial, China, care beneficiază de petrolul ieftin.
Aproximativ 20 de milioane de barili de țiței pe zi – adică 20% din consumul mondial – au trecut anul trecut prin această strâmtoare îngustă dintre Iran și Oman, potrivit Administrației pentru Informații Energetice a SUA (EIA).
Pentru China, cel mai mare importator de petrol din lume și principalul cumpărător de țiței iranian, Strâmtoarea Ormuz este și mai importantă.
Conform estimărilor EIA, China a importat 5,4 milioane de barili de țiței pe zi prin această strâmtoare în primele trei luni din 2025. Aceasta reprezintă aproximativ jumătate din media zilnică a importurilor de țiței ale Chinei în primul trimestru al anului, potrivit calculelor CNN bazate pe datele vamale chineze.
Cumpărătorii își asumă riscuri
Pentru a atrage cumpărători și a continua exporturile, Iranul recurge la vânzarea petrolului la prețuri reduse, cu 20% mai puțin față de prețul mondial. Aceasta servește ca un fel de stimulent pentru cumpărători, compensând riscul asociat cu sancțiunile americane.
Cumpărătorii de petrol iranian își asumă riscuri semnificative, inclusiv posibilitatea de a fi sancționați de Statele Unite, ceea ce poate duce la pierderi financiare și restricții operaționale. Reducerea prețului petrolului servește ca un stimulent pentru a contracara aceste riscuri, dar cumpărătorii trebuie să evalueze atent impactul pe termen lung.
Subminarea alianței cu statele cu regiune
Nu doar China ar fi fost afectată de închiderea strâmtorii Ormuz, ci și vecinii Kuweit, Irak și Emiratele Arabe Unite, țări care își transportă propriul petrol pe acestă rută.
Dacă ar bloca-o, Teheranul „ar submina ceea ce mai rămâne din alianțele cu statele din regiune”, a declarat economistul Justin Alexander, expert în chestiuni regionale.
Homayoun Falakshahi de la firma de analiză Kpler, citat de postul public de televiziune german ARD,este de părere că Iranul nu ar fi putut închide strâmtoarea mai mult de o zi sau două, deoarece, foarte probabil, decizia ar fi fost urmată de o reacție militară a SUA și a țărilor europene.
Nu în ultimul rând, apreciază specialiștii, ar fi adus o deteriorare suplimentară a situației economice a Iranului.
Faptul că sancțiunile au dus nivelul de trai din Iran la cel de acum 20 de ani reflectă impactul profund și negativ al sancțiunilor asupra economiei și populației iraniene, arată Djavad Salehi-Isfahani, profesor de economie la Universitatea Virginia Tech din SUA, într-un interviu acordat DW.
Aceste sancțiuni au dus la scăderea producției industriale, creșterea inflației și reducerea investițiilor, afectând în mod direct nivelul de trai al populației iraniene.
Prin Ormuz trece aproximativ 30% din consumul mondial de petrol și derivate
Cu o lățime de doar 34 km în punctul său cel mai îngust, strâmtoarea Ormuz leagă Golful Persic de Golful Oman și Marea Arabiei. La nord se află coasta Iranului, iar la sud se află Emiratele Arabe Unite (EAU) și o enclavă aparținând Omanului.
Pe aici trec zilnic 21 de milioane de barili de petrol și derivate – aproximativ 30% din consumul mondial, dar și o treime din gazul natural lichefiat (GNL) al planetei.
Potrivit Administrației Informațiilor Energetice din Statele Unite (EIA), regiunea este considerată „cel mai important punct de strangulare a petrolului din lume”.
Acest lucru se datorează faptului că nu există rute alternative viabile pentru transportul petrolului și GNL, ceea ce face fluxul extrem de vulnerabil. Cu alte cuvinte, orice instabilitate în zonă exercită presiune asupra piețelor globale și crește riscul de șocuri ale prețurilor energiei.
