Cum poate ajunge un cetatean sa fie amprentat si fotografiat (fata si profil) la Politie? Acest „tratament” pare a fi rezervat infractorilor. Sesizarile unor cetateni aduc argumente contra. Fara sa fie acuzati de ceva anume, acestia au „aterizat” in baza de date a Politiei. Pentru oamenii legii, acesta este o tactica prin care tin lucrurile sub control. Pentru cei care apara drepturile omului, este un abuz.
Atunci cand ne aflam intr-un loc public, suntem obligati sa avem asupra noastra actul de identitate. In caz contrar, politistul are datoria legala sa te amendeze contraventional si sa faca o verificare. Dar pana unde poate ajunge demersul politistului? Exista un fel de strategie a oamenilor legii, potrivit careia orice persoana suspecta trebuie luata in evidenta. Cel care hotaraste daca cineva e suspect si e cazul sa fie amprentat si fotografiat e politistul. Cetateanul poate sa refuze cat timp nu e cu adevarat acuzat.
Amprentarea si fotografierea inseamna, nici mai mult nici mai putin, decat introducerea in evidentele Politiei. Unele fise raman la sectii, altele sunt trimise la AFIS, unde sunt adunate toate informatiile despre infractori. Oamenii legii spun ca asa ceva nu se intampla, ca nimeni nu e amprentat fara motiv. Dar unii cetateni sustin ca au fost victimele unor astfel de abuzuri.
E firesc ca Politia romana sa aiba o baza de date. Cetatenii americani, de exemplu, intra, prin lege, in aceste evidente inca de la nastere. In Spania, copiii sunt amprentati atunci cand isi fac buletinul de identitate. Astfel, orice persoana poate sa fie identificata, orice infractor are sanse sa fie prins.
„Libertatea” a publicat, anul trecut, patania unor tineri care au fost luati de Politie si dusi la Sectia 22 pentru ca ascultau muzica intr-o masina parcata in cartierul Drumul Taberei. Au fost amprentati si fotografiati ca si cand erau cel putin autorii unui furt.
Iata ca povestea se repeta. In urma cu doua saptamani, pe bulevardul Timisoara, o masina al Brigazii de Politie Rutiera a oprit in dreptul un autoturism parcat, in care se aflau mai multi tineri. „Tulburarea linistii si ordinii publice” – aceasta era legea incalcata. Tinerilor le-au fost luate actele si au fost invitati la sediul din strada Udriste. Luni, s-au prezentat la Politie. Soferului masinii, care a refuzat sa fie fotografiat si amprentat si a cerut un avocat, i-au fost inapoiate documentele. Amicul sau nu a fost la fel inspirat. A fost amprentat si pozat.
Generalul Mihai Gheorghe, seful Politiei Capitalei, ne-a declarat ca oamenii sai sunt acoperiti de Legea de functionare a Politiei: „Toti suspectii sunt legitimati, amprentati si fotografiati daca nu-si justifica prezenta intr-un loc, daca nu au documentele la ei. E o treaba pe care o fac toate politiile din lume. Niste oameni cinstiti nu vor face asemenea sesizari. Pana la urma, cine are de-a face cu Politia? Cetateanul poate sa faca reclamatie la Parchetul Militar”.
Potrivit articolului 51 din Legea privind organizarea si functionarea Politiei, „Politia Romana isi organizeaza banca de date privind infractiunile si criminalitatea”. Nu am gasit insa nici o referire la suspecti si felul in care trebuie procedat cu acestia.
Avocatul Viorel Spanu: „Nu stiu nimic despre o asemenea lege, nici despre un ordin intern. Cu „luatul de pe strada” nu este in regula. Cazurile sunt reale din moment ce oamenii v-au sesizat”.
Considerata ori abuz, ori „masura politieneasca”, atitudinea unor oameni ai legii ramane sub semnul intrebarii. O dovedesc chiar parerile pro si contra. Un lucru e sigur: strategia politistilor e menita sa le usureze munca. De altfel, intentia de a-si pune la punct o banca de date e laudabila. Insa nu e cert daca anumite cazuri nu ies de sub aripa legii.
„E un abuz din partea unor politisti”.
Presedintele Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului, Florentin Scaletchi, ne-a declarat: „E clar ca avem de-a face cu un abuz din partea unor politisti. Exista inca un mod abuziv de abordare a problematicii infractionale. Pe de alta parte, intr-o perioada foarte scurta, numarul faradelegilor in Romania a crescut. De principiu, suntem indignati cand suntem victimele unei infractiuni. In acelasi timp, ne indignam daca cineva intreaba ce e cu noi. Vrem sa avem drepturi, dar uitam de obligatii.”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_51d79b503709327212206eab7e4158f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c93a0548acde38c79d398221fa38bcb2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf110d56050531b1e8fee52105736dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4e57979eaf3636358747584802ba87a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_099fb3c053bef896fff1157a95dbf95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bataie-centrul-vechi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-15-57-2-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/preot-constantin-necula-la-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-ajuns-liftul-cazut-cu-7-oameni-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-1-e1779480873477.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pilotul-roman-care-a-doborat-o-drona-in-spatiul-aerian-din-estonia-a-fost-decorat-de-radu-miruta-si-conducerea-mapn-8-e1779470216365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.