Reporterii Libertăţii au reuşit să afle în premieră amănunte despre câştigătorul de la loteria din Spania. Românul Cristian Valer Naghi are 29 de ani, este originar din Prahova şi până săptămâna trecută era văcar în oraşul Silleda. Patroana barului de unde Cristian şi-a luat biletul norocos a declarat pentru Libertatea că tânărul venea în fiecare seară în local, după lucru, şi bea întotdeauna un rom şi trei beri. Începând de ieri, barul femeii a fost luat cu asalt de oameni care- şi cumpără bilete la loterie.

Nu le-a mai dat nici un semn rudelor

“Românul mi-a făcut afacerea să meargă. Au venit televiziunile să-l caute, iar clienţii s-au triplat”, a spus ea pentru Libertatea. Pe de altă parte, bărbatul nu e de găsit. Sora lui, Iuliana, care lucrează în Silleda, nu a mai primit nici o veste de la el. De frică să nu fie prădat de hoţi, românul s-a dus la biserică şi s-a rugat să nu i se întâmple ceva rău, acum după ce a câştigat atâţia bani. Cristian mai are două surori în Madrid şi una în România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.