De 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, prichindeii se vor putea juca cu săbii de lemn, vor purta coifuri, se vor apăra cu scuturi asemănătoare cu cele folosite pe vremuri în bătălii adevărate, vor putea trage cu arcul la țintă și se vor întrece în mersul printre scuturi, legați la ochi, anunță instituția, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, cei mai creativi vor putea să-și demonstreze talentul în cadrul atelierelor unde vor putea realiza jucării din lemn, păpuși tradiționale și obiecte decorative din ceramică. Efortul lor va fi răsplătit, copiii putând păstra obiectul respectiv.

Acccesul gratuit pentru copii

În plus, cei mici se vor putea costuma fie în cavaleri, fie în domnițe, pentru realizarea unei fotografii memorabile. Atmosfera va fi întregită de un fond muzical specific perioadei medievale. Gazdele vor oferi tuturor copiilor și cadrelor didactice însoțitoare accesul gratuit atât la vizitarea castelului, cât și la toate manifestările, dar și un cadou – un frisbee.

Gazde de onoare ale evenimentului vor fi fiul și fiica Principesei Ileana, Dominic Habsburg-Lothringen și Maria Magdalena Holzhausen. Petrecerea celor mici se va încheia la ora 18.00, când vor putea intra ultimele grupuri de vizitatori, potrivit comunicatului de presă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.