Prin mânile ei au trecut mii de ouă, mai ales că de câţiva ani lucrează şi pe bază de comenzi. Femeii îi place să poarte costumul popular specific satului natal şi dincolo de pasiunea decorării ouălor, coase cămăşi tradiţionale pe care tinerii să le îmbrace în zilele de sărbătoare. „Oul decorat cu mărgele trebuie să placă atât din punct de vedere cromatic, cât şi al concepţiei compoziţionale şi al respectării, în funcţie de tema aleasă, a ornamenticii tradiţionale”, ne-a destăinuit Maria Pavalean.
Tehnica ornamentării ouălor cu mărgele a plecat iniţial de la oul fiert, trecând prin varianta oului golit şi umplut cu ceara fierbinte. Apoi, a fost oul în totalitate din ceară, ca mai apoi să se ajungă la oul din lemn, rotunjit la strung. Varianta finală este considerată cea mai bună, pentru ca obiectul decorativ capătă rezistenţa fizică şi poate fi păstrat o viaţă.
Pentru a ajunge la astfel de rezultate, oul de lemn strunjit se introduce într-o baie de ceară fierbinte, astfel încât să aibă strat de ceară suficient de gros şi uniform ca să permită fixarea mărgelelor. Apoi, susţine suceveanca, se stabileşte modelul ce se doreşte a fi realizat, iar în funcţie de aceasta oul va fi împărţit în mai multe cadrane. Mărgele sunt fixate în ceară cu ajutorul unui ac însă imaginaţia creatorului este cea mai importantă. „Este foarte important să ai modelul bine pus la punct în minte sau să ai faţă un tipar pentru că trebuie să lucrezi foarte repede”, ne-a spus femeia. Un ou decorat cu mărgele se vinde, în funcţie de dimensiunea pe care o are, cu sume cuprinse între 5 şi 30 de lei.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
FANATIK.RO
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI