Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis propunerea procurorilor Capitalei de a emite un mandat de arestare preventivă pe numele agresorului. Decizia poate fi însă atacată cu recurs la Curteade Apel Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Cristina Radu, a declarat vineri că bărbatul a fost audiat de procurori şi şi-a recunoscut fapta. Ea a mai precizat că agresorul a declarat la audiere că şi-a înjunghiat copilul, concubina şi pe mama acesteia pe fondul unor conflicte familiale.

Micuţul, în stare critică la spital

Bebeluşul înjunghiat de tatăl său are 10 luni şi a fost adus vineri în comă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, unde a fost operat. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ludmila Gheorghiu, a declarat că bebeluşul e în stare foarte gravă, cu şanse minime de supravieţuire.
De asemenea, conform Mediafax, mama copilului are o plagă la nivelul toracelui, fiindu- i montat un tub pentru eliminarea aerului care a intrat în pleură, după ce vineri a fost atacată de iubit cu briceagul, iar bunica bebeluşului are leziuni la nivelul scalpului şi al antebraţului.
Cele două femei sunt echilibrate, sunt conştiente, iar viaţa lor este în afara oricărui pericol.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.