Zecile de ore în care nu a pus geană pe geană, peste 70 după spusele deputatului, l-au făcut pe politician să cedeze fizic. Marţi seară, în timp ce duba poliţiştilor gonea spre Galaţi, acesta a aţipit pentru un timp, obosit după drumul cu avionul şi explicaţiile date magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De după uşa metalică în spatele căreia se afla Boldea, gardienii mai aruncau din când în când câte un ochi pentru a fi siguri că parlamentarul e bine.
După trei ore, timp în care a gustat şi din merindele pe care şi le cumpărase înainte de a ajunge în România, Boldea a fost încarcerat în arestul Poliţiei Galaţi.

Nu l-au lăsat să-i ducă fratelui de mâncare

Deputatul Mihail Boldea a ajuns, marţi seară, de la Bucureşti în arestul IPJ Galaţi, iar ieri urma să fie audiat la sediul DIICOT, potrivit avocatului său. Ieri dimineaţă, Valentin Boldea, fratele mai mare al acuzatului, a făcut mai multe drumuri la poliţie, încercând să-i trimită deputatului pachete cu apă şi mâncare.
Deputatul fugar Mihail Boldea a adormit în duba poliţiei!
Procurorul de caz nu l-a lăsat însă să-i dea lui Mihail sarsanalele, gest caracterizat de Valentin Boldea drept inuman. l Maria Vlad

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.