O descoperire în studiul creierului unei muște va ajuta la înțelegerea modului în care gândește o persoană

 2 comentarii
Arhiva foto

Pentru prima dată, oamenii de știință care cercetează creierul unei muște au identificat poziția, forma și conexiunile fiecăruia dintre cei 130.000 de neuroni și 50 de milioane de conexiuni ale sale. Muștele pot să meargă, iar masculii pot chiar să interpreteze cântece de dragoste pentru a-și cuceri partenerele. Cea mai detaliată analiză a creierului unui animal adult produsă vreodată a fost publicată în revista Nature, relatează BBC.

Un specialist de top în studiul creierului, independent de noile cercetări, a descris descoperirea ca un „salt uriaș” în înțelegerea noastră despre propriul nostru organ al gândirii. La rândul său, unul dintre cei care au realizat cercetarea a spus că ea va arunca o lumină nouă asupra „mecanismului gândirii”.

Droctorul Gregory Jefferis, de la Laboratorul de Biologie Moleculară (LMB) al Consiliului de Cercetare Medicală din Cambridge, a declarat pentru BBC News că în prezent nu avem idee cum rețeaua de celule cerebrale din fiecare dintre capetele noastre ne permite să interacționăm unul cu celălalt și cu lumea din jurul nostru.

„Care sunt conexiunile? Cum circulă semnalele prin sistemul care ne poate lăsa să procesăm informațiile pentru a-ți recunoaște fața, care te lasă să-mi auzi vocea și să transformi aceste cuvinte în semnale electrice? Cartografiarea creierului muștei este cu adevărat remarcabilă și ne va ajuta să înțelegem cum funcționează propriul nostru creier”, a declarat Gregory Jefferis.

Avem de un milion de ori mai multe celule cerebrale, sau neuroni, decât musca de fructe care a fost studiată. Deci, cum poate schema electrică a creierului unei insecte să-i ajute pe oamenii de știință să învețe cum gândim?

Încâlceala de cabluri

Imaginile pe care oamenii de știință le-au realizat și care au fost publicate în revista Nature, arată o încâlceală de cabluri pe cât de frumoasă, pe atât de complexă.

Forma și structura sa reprezintă cheia pentru a explica modul în care un organ atât de mic poate îndeplini atât de multe sarcini de calcul puternice. Dezvoltarea unui computer de dimensiunea unei semințe de mac, capabil să realizeze de toate aceste sarcini, depășește cu mult capacitatea științei moderne.

Droctor Mala Murthy, un alt co-lider al proiectului, de la Universitatea Princeton, a spus că noua schemă de cablare, cunoscută științific sub numele de conectom, va fi „transformatoare pentru neurologi”.

„Va ajuta cercetătorii care încearcă să înțeleagă mai bine cum funcționează un creier sănătos. În viitor, sperăm că va fi posibil să comparăm ceea ce se întâmplă atunci când lucrurile merg prost în creierul nostru”, a spus Mala Murthy.

Aceasta este un punct de vedere susținut de doctor Lucia Prieto Godino, lider de grup în cercetarea creierului la Institutul Francis Crick din Londra, care este independent de echipa de cercetare.

„Cercetătorii au finalizat conectomii unui simplu vierme care are 300 de fire și a unui larve care are trei mii, dar a avea un conectom complet a ceva cu 130.000 de fire este o performanță tehnică uimitoare care deschide calea pentru găsirea conectomilor pentru creiere mai mari, cum ar fi şoarecele şi poate, peste câteva decenii, al nostru”, a susținut Lucia Prieto Godino.

Circuite separate pentru funcții individuale

Cercetătorii au reușit să identifice circuite separate pentru multe funcții individuale și să arate cum sunt conectate.

Firele implicate în mișcare, de exemplu, sunt la baza creierului, în timp ce cele pentru procesarea vederii sunt în lateral. Există mult mai mulți neuroni implicați în acesta din urmă, deoarece vederea necesită mult mai multă putere de calcul.

Cu toate că oamenii de știință știau deja despre circuitele separate, ei nu știau cum sunt conectate între ele.

Schema de conexiuni a fost realizată prin tăierea unui creier de muscă folosind ceea ce este în esență o răzătoare de brânză microscopică, fotografierea fiecăreia dintre cele 7.000 de bucăți și unirea lor digitală.

Apoi, echipa de la Princeton a aplicat inteligența artificială pentru a extrage formele și conexiunile tuturor neuronilor. Dar IA nu a fost perfectă – cercetătorii fiind nevoiți să repare manual peste trei milioane de greșeli.

Tehnic, a fost un tur de forță, dar treaba a fost făcută doar pe jumătate. Harta în sine nu avea sens dacă nu exista o descriere a ceea ce trebuia să facă fiecare fir, potrivit doctorului Philipp Schlegel, care face parte și de la Laboratorul de Biologie Moleculară al Consiliului de Cercetare Medicală.

„Aceste date sunt un pic asemănătoare cu Google Maps, dar pentru creier: diagrama brută de conexiuni între neuroni este ca și cum ai ști ce structuri corespund străzilor și clădirilor. A descrie neuronii este ca și cum ai adăuga pe hartă numele străzilor și orașelor, orele de deschidere a fabricilor, numerele de telefon, recenziile etc. Ai nevoie de ambele pentru ca acesta să fie cu adevărat util”, a afirmat Philipp Schlegel.

Cercetătorii se așteaptă la o „avalanșă” de descoperiri

Acesta crede că lumea neuroștiinței va asista la „o avalanșă de descoperiri în următorii doi ani” datorită acestei noi hărți.

Un creier uman este mult mai mare decât al muștei și nu avem încă tehnologia pentru a capta toate informațiile despre cablarea acestuia.

Dar cercetătorii cred că poate în 30 de ani ar putea fi posibil să existe un conectom uman. Creierul muștei, spun ei, este începutul unei noi înțelegeri mai profunde a modului în care funcționează propriile noastre minți.

Cercetarea a fost realizată de o mare colaborare internațională de oameni de știință, numită Consorțiul FlyWire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 03.10.2024, 22:32

    Spectaculos, ne apropiem de momentul intelegerii "incalcelii" din creierul uman !

  • Avatar comentarii

    Demradulescu 03.10.2024, 23:59

    Înțeleg să faci experiențe pe șoareci,dar pe muște pentru cunoașterea omului mi se pare ciudat;sau acești cercetători au multe stoluri de diferite păsarele în cap și atunci este explicabil.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală