Ce despăgubiri a primit un şofer de TIR după ce a fost atacat de ploşniţe în cabina autotrenului

Comentează

O firmă de transport din Timişoara a fost obligată de instanţă să-i plătească 7.800 de lei daune şi 2.000 de lei cheltuieli de judecată unui şofer pe care l-a trimis în cursă cu o cabină de TIR infestată cu ploşniţe. 3 zile şi 3 nopţi, bărbatul a fost terorizat de insecte, iar judecătorii au decis că vina e a angajatorului, care nu a luat măsurile necesare pentru protejarea securității şi sănătății salariaților.

În loc să rezolve problema, firma i-a dat un traseu mai lung

Bărbatul din Drobeta-Turnu Severin era angajat de trei ani, ca şofer, la MEGA TRUCKING TIMIŞOARA SRL. Pe 24 august 2019, el a preluat un camion al firmei dintr-un garaj din Zeebrugge - Bruges (Belgia) şi a plecat în cursă. Într-o dimineaţă, pe 4 septembrie, în timp ce se afla într-o parcare din Franţa, bărbatul a descoperit că e plin de puncte roşii pe mâini şi pe picioare. A vrut să vadă ce l-a ciupit şi, căutând prin cabină, a găsit ploşniţele.

A anunţat imediat firma angajatoare şi, drept dovadă, le-a trimis și poze pe WhatsApp cu urmele ciupiturilor de pe corp şi cu ploşniţele găsite. Singurul răspuns primit a venit de la dispecerul care l-a anunţat că programul i-a fost schimbat şi că va avea de parcurs un traseu mai lung.

Neavând încotro, bărbatul a rămas în cabina infestată cu ploșnițe 3 zile şi 3 nopți. A mers 500 km, pe traseul Belgia - Franţa - Germania - Olanda, iar pe drum s-a oprit, ca să-şi cumpere creme calmante pentru înţepături şi insecticide cu care încerca să omoare ploşniţele. Din cauza mirosului puternic al sprayului, mergea cu geamurile şi cu turela cabinei deschise, ca să poată respira.

A părăsit acel camion abia pe 7 septembrie 2019, când a ajuns la garajul firmei din Venlo (Olanda). De acolo, a luat un microbuz până în Zeebrugge, de unde urma să preia un alt camion. A doua zi, s-a ocupat şi de bagaje: a cumpărat mai multe sacoşe şi a început să-şi sorteze şi să-şi spele hainele, pentru a scăpa de insectele parazite.

Bărbatul spune că de atunci, de fiecare dată când pleca în cursă era terorizat de gândul că povestea se va repeta. Avea insomnii sau se trezea de mai multe ori pe noapte doar ca să verifice dacă nu cumva sunt ploșnițe în cabină.

A mai lucrat la MEGA TRUCKING TIMIŞOARA SRL până în aprilie 2021, când și-a dat demisia.

A cerut ca angajatorul să-i plătească 50.000 de lei daune morale

În septembrie 2022, şoferul de TIR a depus plângere în instanță. Codul Muncii prevede că „angajatorul are obligația să asigure securitatea şi sănătatea salariaților, în toate aspectele legate de muncă”. Dacă salariaţii au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, acesta e obligat să-i despăgubească. În cazul refuzului, salariaţii se pot adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.

„Am trăit cele mai groaznice, stresante, timorante şi umilitoare zile, pline de frică”, scrie bărbatul, în plângerea depusă la Tribunalul Mehedinţi.

El vorbește despre „umilinţa de a nu avea niciun ajutor din partea firmei, nici comunicare pe acest subiect (numai dispoziţii în legătură cu activităţile viitoare), refuzul de a mă contacta, când am solicitat asta, pentru a cere vizita medicală, refuzul de a-mi trimite insecticid din ţară, scârba, ajunsă până la greaţă şi vomat, de a sta în cabina infestată, nopți nedormite, de frică că mă atacă ploşniţele”.

Şoferul spune că, din cauza înțepăturilor, piciorul stâng i s-a tumefiat şi avea mâncărimi pe tot corpul. El a solicitat instanței ca firma angajatoare să-i plătească 2.913 lei - daune materiale și 50.000 de lei - daune morale.

Firma se apără şi spune că șoferul a adus ploșnițele de acasă

La proces, societatea din Timișoara, prin avocat, a invocat metamorfoza insectelor şi a explicat că „după depunerea ouălelor, ploşniţele se transformă în nimfe într-un interval de 7-14 zile. Nimfele încep să se hrănească cu sânge imediat după ce au ieşit din ouă. Căldura și frigul au impact asupra eclozării ouălelor: o temperatură crescută va face ouăle să eclozeze mai repede, în timp ce o temperatură scăzută va face ouăle să eclozeze mai târziu”.

În cazul de față, a susţinut apărarea, eclozarea ar fi fost mai rapidă, căci era luna august și foarte cald afară, atunci când șoferul a preluat camionul. Dar el „a fost muşcat într-un interval de 12 zile”, iar asta înseamnă, spune firma angajatoare, că „infestarea s-a produs prin aducerea bagajelor proprii în camion, de acasă”.

Căci „este neverosimil ca ploșnițele să fi fost prezente în camion, deja în diferite stadii, şi să fi așteptat toate, timp de 12 zile, pentru a-l muşca pe reclamant”, a precizat avocatul firmei, la proces.

În sprijinul acestei teorii, la dosar au fost depuse, ca probe, discuţiile dintre şofer și cel care condusese camionul înainte, și niciunul nu pomenește nimic despre prezenţa ploşniţelor.

Ploșnițele au invadat mai multe saloane de la Institutul „Marius Nasta”.

S-a cerut ajutorul specialiştilor de la Academia Română

Pentru a lămuri dilema provenienţei ploşniţelor, instanța a solicitat un punct de vedere de la Institutul de Biologie al Academiei Române. Iar specialiştii au transmis următoarele concluzii :

● Luând în considerare ciclul de viaţă al ploşniţelor, condiţiile de climă din 24 august 2019, este o probabilitate mai mare ca insectele să fi fost prezente în camion la data preluării de către reclamant decât posibilitatea ca ele să fi fost aduse în camion ulterior;

● Ouăle de ploşniţe eclozează după aproximativ 6-10 zile. Reclamantul a identificat muşcăturile de ploşniţe în a XI-a zi de la preluarea camionului, ceea ce corespunde literaturii de specialitate;

● Pentru a preveni infestarea cu ploşniţe de pat este important să se păstreze igiena în zonele în care se stă mult timp,.

La dosar au mai fost depuse un raport de expertiză medico-legală, dar și un supliment la raport, în care se preciza că bărbatul „nu a adus ploșnițe de acasă, culoarea înțepăturilor eventualelor ploșnițe de acasă devenind maronie, în timp ce acesta avea, la 4.09.2019, doar înțepături de culoare roșie”.

Tribunalul a decis că firma a greşit şi a stabilit daune de 296 de lei

După un an de procese, Tribunalul Mehedinţi a hotărât că „înţepăturile/muşcăturile produse reclamantului s-au datorat existenţei infestării cabinei camionului cu ploșnițe, angajatorul neluând măsurile necesare asigurării unor condiţii corespunzătoare în spațiul de cazare (cabina camionului), acolo unde reclamantul își petrecea timpul destinat îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, dar şi cel destinat repausului şi odihnei”.

Potrivit normelor în vigoare, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997, dezinsecția trebuie efectuată cel puţin o dată la 3 luni, iar deratizarea, cel puţin o dată la 6 luni (primăvara sau toamna). Însă firma din Timișoara, subliniază instanța, „şi-a îndeplinit această obligaţie legală numai ulterior producerii incidentului a cărui victimă a fost reclamantul, neexistând dovezi că anterior a respectat prevederile legale”.

Cu toate acestea, tribunalul a decis că firma trebuie să plătească daune de doar 295,90 de lei, reprezentând contravaloarea insecticidelor şi a cremelor calmante pentru care şoferul păstrase bonurile de la casa de marcat. Instanţa a respins plata pagubelor morale, considerând că acestea nu au fost dovedite.

Curtea de Apel: Lipsa de reacţie a angajatorului a provocat frustrare şi stres

Șoferul a atacat decizia tribunalului, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova care, în iunie anul trecut, a hotărât că bărbatul trebuie să primească şi daune morale.

Chiar dacă activitatea derulată de salariat se desfăşoară într-un camion, aceasta nu este de natură a-l scuti pe angajator de obligaţiile ce îi revin în legătură cu măsurile necesare pentru asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum şi pentru prevenirea riscurilor profesionale.Hotărârea 1630/2024 a Curţii de Apel Craiova:

Instanţa subliniază că „suma de 295,90 lei acordată pentru acoperirea prejudiciului material este insuficientă pentru a sancţiona conduita nelegală a pârâtei care nu va considera că trebuie să îşi corijeze atitudinea de pasivitate în înlăturarea riscurilor de producere a unor evenimente de natură a afecta sănătatea salariatului la locul de muncă, pentru simplul motiv că se desfăşoară în cadrul unui camion”.

În motivarea deciziei lor, judecătorii spun că „muşcăturile de ploşniţă creează sentimente neplăcute, disconfort şi sunt supărătoare”, iar „lipsa de reacţie a angajatorului la problema semnalată de către salariat i-a provocat acestuia un sentiment de frustrare şi stres, fiind evident că este de natură a produce acestuia o suferinţă de ordin psihologic, care nu poate fi acoperită decât pe calea acordării daunelor morale”.

Instanța a considerat că suma de 7.500 de lei „este suficientă a acoperi prejudiciul invocat, fără a constitui o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului”. Firma din Timişoara a mai fost obligată să-i plătească fostului angajat şi cheltuielile de judecată, în valoare de 2.000 de lei. Decizia instanţei e definitivă.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...