Astfel, am aflat că statul încasează de la firme cel mult 85% din totalul contribuţiilor de asigurări sociale și că ar fi normal ca şi transferul către Pilonul II să se realizeze în aceeaşi proporţie.
„Important este că Pilonul II nu se naţionalizează, statul român nu-i ia banii şi nici nu desfiinţează cineva Pilonul II. Este o singură problemă, pe care am sesizat-o toţi, inclusiv ministrul finanţelor. În momentul acesta, transferul de la Pilonul I către Pilonul II este 100%. Nu este normal, fiindcă luăm nişte bani în plus celor care dau la Pilonul I. Dacă rata de încasare, care e o rată bună la obligaţiile sociale, este printre primele la nivel european, de 83-85%, atunci transferul să fie tot în aceeaşi proporţie. Asta înseamnă o modificare legislativă care se face prin Parlament, deci nu este mâine sau… ca şi sesizarea unui aspect care nu e foarte corect economic în primul rând şi faţă de cei care contribuie la Pilonul I”, a declarat vicepremierul Marcel Ciolacu, citat de Digi 24.
La începutul lunii septembrie, premierul Tudose anunța că Pilonul II de pensii ar putea deveni opțional.
În acest context, iată și o ANALIZĂ Libertatea. Ce se va întâmpla în 2018 cu salariile și pensiile românilor. Reapare taxa de solidaritate, contribuțiile sociale trec la angajat, legea pensiilor va fi amânată, iar Pilonul II devine opțional.
CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/ Fotograful cu urme de foc pe mâini. Ce face Miluță Flueraș, omul care a făcut ultimele poze în Colectiv, la doi ani de la tragedie
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro