Dincolo de India, valul COVID lovește tot mai multe țări asiatice. Radiografia unei situații dramatice

Comentează

Pe măsură ce catastrofa sanitară din India se adâncește, valul pandemic cuprinde tot mai multe națiuni din Asia de Sud și de Sud-Est, iar unele se confruntă cu cele mai grave focare de COVID de la începutul pandemiei. Într-o analiză asupra situației epidemice din regiune, Organizația Mondială a Sănătății a transmis că numărul infectărilor a explodat nu doar în țările vecine cu India, ci și Asia de Sud-Est, mai exact în Thailanda, Cambodgia și Indonezia, notează CNN.

OMS a transmis, miercuri, că numărul de cazuri de COVID din India a reprezentat, săptămâna trecută, aproape jumătate din totalul cazurilor noi de coronavirus la nivel mondial.

Asia de Sud-Est a raportat peste 2,7 milioane de cazuri noi de COVID și peste 25.000 de noi decese, înregistrând o creștere de 19% și, respectiv, de 48% comparativ cu săptămâna precedentă.Organizația Mondială a Sănătății:

Explozia cazurilor a pus o presiune enormă asupra sistemelor de sănătate și a materialelor medicale din aceste țări, care au solicitat asistență internațională pe fondul crizei care se adâncește.

Miercuri, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) a avertizat că sunt necesare eforturi susținute pentru a opri tragedia din Asia.

„Trebuie să acționăm acum și trebuie să acționăm rapid pentru a avea o speranță de a opri această catastrofă”, a declarat Alexander Matheou, directorul regional Asia-Pacific al IFRC, într-un comunicat. „Acest virus nu ține cont de granițe”, a transmis oficialul, într-un ultim semnal de alarmă.

Sărbătorirea Anului Nou a creat probleme în Sri Lanka

În Sri Lanka au fost raportate vineri 1.895 de cazuri, de aproape cinci ori mai multe decât la începutul lunii aprilie. Explozia epidemică a fost cauzată de reuniunile din 13 și 14 aprilie, prilejuite de sărbătoarea locală a Anului Nou. Înainte de eveniment, autoritățile păreau încrezătoare că epidemia este sub control și au încurajat publicul să sărbătorească, respectând distanțarea și normele sanitare.

Într-un mesaj de Anul Nou din 12 aprilie, președintele Gotabaya Rajapaksa a transmis că ”împreună am făcut posibil să ne bucurăm de festivitățile de Anul Nou. Vreau ca toți cetățenii fără nicio discriminare să se alăture serbărilor de Anul Nou Sinhala și Tamil”.

Infecțiile au început să crească la scurt timp după aceea. Pe 27 aprilie, țara a raportat 1.111 de cazuri noi, prima dată când infecțiile zilnice au depășit 1.000 de când a început pandemia. Autoritățile au răspuns prin închiderea școlilor și carantină în peste 100 de zone din toată țara. Restricțiile nu au reușit să scadă numărul de cazuri în creștere.

De la începutul pandemiei și până în prezent, Sri Lanka a înregistrat 121.338 de cazuri de COVID și 764 de decese, potrivit worldometers.info.

Miercuri, Sri Lanka și-a extins blocajele în alte patru districte.

Joi, Sri Lanka a devenit ultima țară vecină care și-a închis granițele cu India, după Bangladesh și Nepal. Pasagerilor zborurilor din India li s-a interzis intrarea, iar marina din Sri Lanka a declarat că a intensificat patrulele pentru a ține la distanță navele indiene.

Până în prezent, doar un milion de doze de vaccinuri au fost administrate.

Arhipelagul turistic Maldive, ales de indienii bogați ca refugiu

În Maldive, un arhipelag turistic aflat la sud de India, numărul de cazuri noi a ajuns marți la 601, număr enorm pentru o populație de jumătate de milion de suflete. Întrucât economia depinde de turism, arhipelagul din Oceanul Indian și-a redeschis granițele pentru călătorii internaționale din iulie 2020, devenind prima țară care a primit turiști străini în mijlocul pandemiei. În continuare țara este deschisă, primind vedete de la Bollywood și alți indieni înstăriți care caută să scape de criza sanitară de acasă.

Luna trecută, oficialii din Maldive au anunțat planurile de a oferi vaccinări turiștilor la sosire, în încercarea de a atrage mai mulți vizitatori. Însă astfel de planuri vor fi lansate numai după ce locuitorii din Maldive vor fi complet vaccinați, au spus oficialii. Până în prezent, s-au administrat peste 400.000 de doze de vaccin Covid-19, însă doar 21% din populație este complet vaccinată.

De la începutul pandemiei și până în prezent, Maldive a înregistrat 34.134 de cazuri de COVID și 52 de decese, potrivit <a href="https://www.worldometers.info/coronavirus/" target="_blank" rel="noreferrer noopener" aria-label="worldometers.info (opens in a new tab)">worldometers.info</a>.

Luni, Centrul de Operațiuni de Urgență Sanitară din țară a avertizat că numărul spitalizărilor Covid-19 s-a triplat în ultimele zile, iar o nouă variantă a coronavirusului ar fi putut intra în Maldive.

Ca urmare, începând de joi, Greater Malé a intrat în carantină: persoanele pot părăsi zona doar în scopuri vitale numai cu permisul poliției.

Din ianuarie până în martie, aproape 70.000 de indieni au vizitat Maldivele, reprezentând 23% din cota de piață și dublând numărul turiștilor indieni de pe tot parcursul anului 2020, potrivit Ministerului Turismului.

Medicii nepalezi de tem de o „catatrofă umană”

În Nepal, situația seamănă din ce în ce mai mult cu cea din India, iar națiunea a cerut ajutor internațional. Weekendul trecut, 44% din testele Covid din Nepal au fost pozitive, în condițiile în care țara are mai puțini medici pe cap de locuitor decât India, dar și o rată de vaccinare mult mai mică. Confruntați cu o explozie de cazuri, medicii se tem de „o catastrofă umană”.

Medicii avertizează că în Nepal situația a devenit deja dramatică.

Evenimentele cu mulți participanți, inclusiv festivalurile, mitingurile politice sau chiar nunțile, au permis răspândirea virusului, iar relaxarea cetățenilor nu a făcut decât să alimenteze criza.

De la începutul pandemiei și până în prezent, Nepalul a înregistrat 385.890 de cazuri de COVID și 3.632 de decese, potrivit <a href="https://www.worldometers.info/coronavirus/" target="_blank" rel="noreferrer noopener" aria-label="worldometers.info (opens in a new tab)">worldometers.info</a>.

Nepalul și-a înăsprit restricțiile la graniță și a impus lockown-uri în cele mai afectate regiuni, inclusiv capitala Kathmandu. Dar unii experți se tem că măsurile nu sunt suficiente și că virusul se extinde.

Lupta pentru o butelie de oxigen e aprigă.

Incusliv alpiniști aflați în tabăra de bază de pe Everest au declarat că mai multe persoane de acolo s-au îmbolnăvit și au plecat spre Kathmandu, pentru a se interna.

Acum doar o lună, Nepalul confirma doar 100 de cazuri pe zi, foarte puține, pentru o populație de 31 de milioane de locuitori, chiar și în condițiile unui număr redus de teste.

În cinci săptămâni, Thailanda a raportat mai multe cazuri decât într-un an întreg

Thailanda, prima țară care a raportat un caz Covid în afara Chinei, în ianuarie anul trecut, a reușit în 2020 să țină epidemia sub control cu măsuri stricte de distanțare socială.

Acum numărul zilnic de cazuri dar și cel al deceselor a ajuns la niveluri fără precedent, în ultimele cinci săptămâni fiind raportate mai multe cazuri decât într-un an întreg de pandemie. Înainte de începerea ultimului val, Thailanda raportase 28.863 de cazuri până la 31 martie. În cinci săptămâni, acest număr s-a dublat, depășind 76.000. Numai vineri, a raportat 1.911 cazuri noi.

Pe 5 aprilie, orașul a anunțat închiderea a 196 de locuri de divertisment timp de două săptămâni, după ce au fost depistate mai multe focare de infecție cu COVID în cluburile din Bangkok.

La răspândirea virusului au contribuit și călătoriile în masă pentru Anul Nou Thai Songkran, la mijlocul lunii aprilie, când sute de mii de thailandezi s-au reunit în familie și au umplut și plajele.

Autoritățile au înființat spitale de campanie, folosind centre sportive, săli de conferințe și hoteluri pentru a găzdui pe oricine e infectat cu virusul, inclusiv cazuri asimptomatice.

Marți, guvernul thailandez a lansat o campanie de vaccinare a 50.000 de persoane care trăiau într-un cartier dens populat din Bangkok, după ce peste 300 de locuitori au fost infectați.

Vaccinare „pe repede înainte”, la Bangkok.

Guvernul a fost criticat pentru că acționează prea lent în desfășurarea vaccinurilor sale. Într-o țară de aproape 70 de milioane de oameni, doar 2% dintre locuitori au fost până acum vaccinați.

Thailanda a înregistrat, de la începutul pandemiei și până în prezent, 81.274 de cazuri de COVID și 382 de decese, potrivit worldometers.info.

Guvernul din Cambodgia a decis ca bolnavii să fie tratați la domiciliu

În Cambodgia, numărul total de cazuri de la începutul pandemiei era abia la 500 la sfârșitul lunii februarie. Acum sunt 17.621 de infectări, cu 650 de cazuri noi pe zi. Spitalele sunt pline, iar guvernul, prin vocea premierului Hun Sen a ordonat în această săptămână ca pacienții cu forme ușoare să fie tratați la domiciliu.

Li Ailan, reprezentantul OMS în zonă, a avertizat: „Sistemul de sănătate din Cambodgia prezintă un risc ridicat de a fi copleșit, ceea ce ar avea consecințe dezastruoase”. Oficialul a avertizat că focarul în curs este diferit de cel de anul trecut, din cauza variantei mai contagioase din Marea Britanie, detectată în țară.

Cambodgia a înregistrat, de la începutul pandemiei și până în prezent, 18.717 de cazuri COVID și 114 decese, potrivit <a href="https://www.worldometers.info/coronavirus/" target="_blank" rel="noreferrer noopener" aria-label="worldometers.info (opens in a new tab)">worldometers.info</a>.

Pentru a stopa răspândirea virusului, autoritățile au impus un blocaj în capitala Phnom Penh și într-un district satelit până pe 15 aprilie. Zonele etichetate ca „zone roșii” au impus măsuri stricte care interziceau rezidenților să părăsească locuințele, cu excepția cazurilor de urgență medicală. Grupurile de drepturi au avertizat că blocările conduc la o criză umanitară emergentă, rezidenții luptându-se să obțină alimente și alte necesități.

Luni, Hun Sen a ordonat încetarea blocării în Phnom Penh, în ciuda cazurilor în creștere.

Țara își fixase speranța în vaccinări pentru a reduce al doilea val. La 1 mai, armata a început o campanie de o lună pentru vaccinarea a aproape jumătate de milion de locuitori în zonele cele mai afectate din Phnom Penh, cu vaccinurile chinezești Sinopharm și Sinovac. Până în prezent, în țară au fost administrate 2,6 milioane de doze de 16 milioane de persoane. Doar 6,33% din populație este complet vaccinată.

Indonezia a interzis toate călătoriile

În Indonezia, Ministerul Sănătății a confirmat, la începutul acestei săptămâni, două cazuri de infectare cu varianta indiană (B.1.617).
Țara a înregistrat o medie zilnică de aproximativ 5.000 de cazuri Covid-19 săptămâna trecută. Îngrijorate de impactul viitoarei sărbători Mudik, în care zeci de milioane de oameni călătoresc pentru a-și vedea familiile în orașele lor natale pentru a sărbători sfârșitul Ramadanului, autoritățile au interzis toate călătoriile interne din 6 până pe 17 mai.

Interdicția acoperă călătoriile publice și private, inclusiv utilizarea de mașini, motociclete, autobuze, trenuri, feriboturi, nave și avioane.

De la începutul pandemiei și până în prezent, Indonezia a înregistrat 1.709.762 de cazuri de COVID și 46.842 de decese, potrivit <br><a rel="noreferrer noopener" href="https://www.worldometers.info/coronavirus/" target="_blank">worldometers.info</a>.

În ciuda interdicției de călătorie, 18.000.000 de persoane, 7% din populația Indoneziei, încă plănuiau să călătorească, potrivit agenției de știri de stat Antara.

Cumpărături într-un mall din Medan. Nimeni nu respectă măsurile de distanțare.

Aproximativ 155.000 de angajați, inclusiv 90.000 de polițiști și 11.500 de ofițeri militari sunt mobilizați în toată țara pentru a impune interdicția și restricțiile în preajma sărbătorilor, a raportat miercuri, agenţia locală de ştiri, Antara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește