Foto simbol Northfoto

Totuşi, este posibil ca suspectul să fi fumat pur şi simplu o ţigară la toaletă. Incidentul, petrecut într-o cursă ce făcea legătura între Washington şi Denver, face obiectul unor informaţii contradictorii, iar circumstanţele sunt neclare.

Nu a fost anunţată nicio explozie la bord şi nu este sigur dacă pasagerul a încercat efectiv să aprindă ceva. Oficiali din serviciile americane de securitate au informat că agenţi specializaţi au controlat un pasager care aparent încerca să îşi aprindă pantoful în timpul zborului, a precizat un asistent parlamentar vorbind la adăpostul anonimatului.

„Agenţii, poliţişti însărcinaţi cu asigurarea securităţii în avioanele americane, au sărit pe el”, a relatat o sursă.

Poliţia federală americană anchetează pentru a stabili dacă pasagerul reţinut, identificat potrivit ABC News în persoana lui Mohammed al-Modadi, viceconsul la ambasada Qatarului din Washington, a încercat într-adevăr să dea foc la ceva la bordul aeronavei. Al-Modadi, care beneficiază de imunitate diplomatică, a fost plasat în custodia autorităţilor, a precizat Agenţia americană pentru securitatea transporturilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.