Directorul Ziarului Financiar spune că după acest PNRR, „celebrul plan de 29,2 miliarde de euro”, România ar trebui să arate altfel, „să fie o altă ţară peste 5-10 ani, sau chiar 15 ani, când se vor termina proiectele de implementat”.

„Ce nu am făcut în 30 de ani, ne angajăm să facem în 5-10 ani. Pe hârtie, şi nu sunt puţine pagini, ci chiar foarte multe – 1.203, totul arată bine, precum celebrele programe de guvernare”, a notat Cristian Hostiuc.

„Eu sper că guvernul va veni în următoarele luni cu date concrete, nu numai cu această proză scrisă pe 1.203 pagini plus anexe. Dacă guvernul se angajează prin PNRR să renoveze 2.000 de clădiri publice, poate începe cu Palatul Victoria, o clădire rămasă intactă de pe vremea lui Maurer, Dăscălescu, Verdeţ, cu holuri reci, mese lungi, uşi capitonate”, spune Cristian Hostiuc.

Directorul Ziarului Financiar crede că „nu ne ajung nici 30 de ani” pentru a îndeplini toate condiţiile trecute de guvern în PNRR, printre care reformarea sistemului public de pensii, reformarea și restructurarea companiilor de stat, restructurarea sistemului de taxe și impozite, creșterea vârstei de pensionare de la 65 de ani la 70 de ani, facultativ, sau revigorarea luptei anticorupție.

Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”
Recomandări
Ziarul Adevărul: ”ASF a descoperit o aplicație clandestină folosită de Euroins”. Euroins atacă ”oameni din ASF”

„Până să ajungem la implementarea PNRR, noi nu ştim unde ne aflăm ca ţară, din punct de vedere economic, social, educaţional  etc., şi unde vrem să ajungem dacă luăm cei 29,2 miliarde de euro, la care mai putem să mai adăugăm 50 de miliarde de euro din noul exerciţiu european, astfel încât suma totală pe care ne bazăm să fie de 80 de miliarde de euro”, crede Cristian Hostiuc.

Eu sper că în mandatul lui, pe care şi-l propune să fie de 8 ani, după cum a spus la lansarea candidaturii la şefia PNL, premierul Florin Cîţu să apuce un birou nou, din secolul XXI, plus o clădire care să nu fie mausoleu.

Cristian Hostiuc, directorul Ziarului Financiar:

Planul Național de Redresare și Reziliență, care conține 1.203 pagini, a fost publicat miercuri, 2 iunie, pe site-ul Guvernului.

FOTO: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Războiul din Ucraina, "simulat" în România. Divizia Aeropurtată americană îi învaţă pe militarii români tactici de război urban
Observatornews.ro
Războiul din Ucraina, "simulat" în România. Divizia Aeropurtată americană îi învaţă pe militarii români tactici de război urban
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Știrileprotv.ro
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Aceștia sunt românii care vor avea și ziua de vineri liberă. Program de 4 zile și weekend prelungit pentru ei
FANATIK.RO
Aceștia sunt românii care vor avea și ziua de vineri liberă. Program de 4 zile și weekend prelungit pentru ei
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
HOROSCOP
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?