Acum, în perioada stării de urgență și cu restricțiile de circulație impuse de ordonanțele militare, doar TIR-urile de marfă mai trec din când în când pe DN1.

Libertatea a făcut un experiment ca să vadă cum arată cel mai circulat drum din România la trei săptămâni de la impunerea stării de urgență și a plecat din București sâmbătă dimineață spre Valea Prahovei.

Cel mai circulat drum din România, liber în zi de weekend, în timpul stării de urgență. 45 de minute Nistorești - Predeal!
Stațiunea Sinaia este liniștită, în lipsa turiștilor. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

DN1 a fost întotdeauna spaima șoferilor. Se creau mereu blocaje în trafic pe Valea Prahovei, iar drumul între Comarnic și Predeal nu putea fi parcurs în mai puțin de patru-cinci ore, uneori chiar și opt ore în perioada sărbătorilor.

Odată cu starea de urgență și intrarea în vigoare a restricțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare, stațiunile montane s-au golit de turiști, pensiunile și restaurantele fiind închise, iar șoselele au fost și ele eliberate.

Am parcurs traseul Nistorești – Predeal, un drum de aproximativ 60 de kilometri în doar 45 de minute. Doar TIR-urile cu marfă mai trec o dată la câteva minute pe drum și, din când în când, câte un șofer.

Am pornit în jur de 11.30 din Nistorești și am ajuns la gara din Predeal la 12.15.

IMG_2267Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.