Coșmarul Elenei Udrea: ar putea petrece vara în pușcărie, deși instanța a decis că poate fi eliberată. DNA a făcut recurs

 1 comentariu
BREAKING NEWS

Procurorul DNA Lucian Onea a contestat miercuri decizia Judecătoriei Ploiești care a hotărât marți eliberarea condiționată a fostului ministru al turismului. Urmează să se stabilească termenul la care Tribunalul Prahova va judeca contestația DNA. Între timp, Udrea a fost externată în mare secret din spital, potrivit surselor Libertatea.

Fostul ministru era internat de trei zile la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după o intervenție chirurgicală efectuată duminică. Directorul medical al spitalului, Andrei Ilinca, a declarat: „Evoluția este favorabilă, constantele biochimice sunt în ameliorare, până la normalizarea lor rămâne internată”.

Avocații lui Udrea îi rugaseră pe procurorii DNA să nu depună recurs

„Am vorbit cu doamna Udrea, este foarte bucuroasă și a spus că vrea să ne bucurăm împreună. Mă aștept la recurs, dar rugămintea mea către domnul procuror este să gândească cu omenie la acest caz. Cred că într-o săptămână, maxim 10 zile ne-am putea aștepta la un rezultat în cazul unui recurs, ceea ce le-ar provoca mare nefericire doamnei Udrea și fetiței sale. 5 milioane de lei au fost deja recuperate din cele 10 milioane de lei cât a fost prejudiciul”, a spus avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, la Antena 3.

Cel mai negru coșmar pentru Elena Udrea, contestația să aibă termen la final de august

După depunerea recursului de către procurorii DNA urmează să se stabilească termenul la care Tribunalul Prahova va lua o decizie privind contestația DNA. Totuși, fiindcă urmează vacanța judecătorească termenul ar putea fi stabilit pentru finalul lunii august, caz în care Udrea ar rămâne în închisoare pe perioada verii.

Vacanța judecătorească este o perioadă de două luni, in fiecare an, din 1 iulie până în 31 august, în care activitatea instanțelor judecătorești este redusă, iar concediile personalului judecătoresc sunt, de regulă, acordate în această perioadă. Deși activitatea este redusă, anumite cauze considerate urgente sau cu arestați sunt soluționate.

De ce se află Elena Udrea la Penitenciarul Târgșor

Cazul de corupție din bani publici „Gala Bute” a ieșit la iveală în urma unei investigații a Gazetei Sporturilor, începută în 2011, când Elena Udrea era ministru al turismului. Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018.

După alți patru ani, pe 7 aprilie 2022, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, dar a fugit din țară înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă în Bulgaria, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.

Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până pe 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor pe 16 iunie 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    steaua.libera 02.07.2025, 14:47

    Sugestie pentru o lege dreaptă: dacă nu achiți integral prejudiciul, n-ar trebui să fii eligibil pentru liberare condiționată. Înainte de toate “dă, bă, banii!”

ALTE ȘTIRI
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...