Doi bărbați au încercat să fure un seiful unei case de pariuri din București. Poliţiştii Secţiei 15 au primit o informaţie provenită de la Poliţia Municipiului Oradea, conform căreia doi bărbaţi, de 25 și 57 de ani, care se ocupă - de obicei - cu furtul din bancomate şi seifuri, s-ar afla în Capitală.
Astfel, s-a procedat la supravegherea celor doi, acțiune care a dat imediat rezultate.
Aceştia au fost prinşi în flagrant, imediat după ce au pătruns în mod ilegal într-o casă de pariuri din sectorul 4 şi au dislocat seiful metalic, fixat într-un birou, ce conţinea o sumă de bani.
În urma declanşării sistemului de alarmă, au părăsit în fugă locaţia, dar au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 15 Poliţie, pentru audieri.
Jaful a avut loc în această dimineață, în jurul orei 03.30, iar la acțiune au mai participat poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 4.
La fața locului au fost identificate o geantă şi mai multe scule folosite la comiterea faptei, precum şi un autoturism cu care aceştia s-au deplasat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei doi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.
Totodată, sunt efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor, potrivit unui comunicat al Poliției Române.