Doi fermieri din Argeș au fost filmați în timp ce se bălăceauau în cuva unui excavator, pe care au transformat-o într-o piscină. „Recolta de anul acesta a fost bogată și suntem mulțumiți de producție”, au transmis aceștia, potrivit ziarul Argeșul.
Cum nu au avut timp să plece pe litoral, cei doi fermieri s-au gândit să petreacă cum se cuvine „Sfântul Ilie”. Au pus utilajul în curte, au poziționat cuva şi au umplut-o cu apă. Alături de cei doi bărbați erau și doi copii care mâncau fructe servite de pe o farfurie.
„Nu avem timp de mare așa că am adus marea la noi”, a spus unul dintre fermieri. Bărbaţii s-au răcorit, au glumit, dar le-au transmis şi un mesaj celorlaţi fermieri. „Recolta de anul acesta este una bogată şi suntem foarte mulţumiţi de producţie”.