Un jandarm din Ialomița a fost diagnosticat cu noul coronavirus, el fiind în izolare la domiciliu după ce un coleg al său a anunţat că mama lui este infectată. Anunțul a fost făcut de prefectură. De asemenea, la nivelul unităţii au fost luate măsuri de igienizare şi dezinfecţie preventive.
Este vorba de un subofițer din cadrul Detaşamentului Mobil din Ialomiţa care se afla în izolare de câteva zile. De asemnea, un alt coleg de-al acestuia a fost confirmat cu Covid-19, acesta a contactat virusul de la mama sa.
”La nivelul unităţii au fost luate, de urgenţă, toate măsurile necesare pentru izolarea atât a jandarmului în cauză, cât şi a celor cu care a intrat în contact în ultimele 96 de ore (patru zile), conform procedurii anchetei epidemiologice”, a anunțat prefectura Ialomița.
La nivelul unităţii au fost luate măsuri de igienizare şi dezinfecţie preventive, au mai anunțat autoritățile.
Potrivit datelor de la DSP Ialomiţa, în 7 aprilie în judeţ sunt 428 de persoane în carantină, 1.412 sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu. Totodate, 73 de persoane au fost confirmate cu coronavirus, şase fiind vindecate.