Cei doi bărbaţi, susţinători ai grupării teroriste Statul Islamic, au fost extrădaţi pe 26 august din Franţa către Maroc. Potrivit autorităţilor marocane, ei voiau să comită „atentate de anvergură” în ambele ţări, în numele Statului Islamic.

„Investigaţii ale serviciilor marocane de securitate au relevat că voiau să comită un atac în Place de la République, în centrul Metz”, scrie în ediţia de sâmbătă cotidianul privat arabofon Assabah. Publicația oferă numeroase detalii despre planul acestora, dar nu atribuie informațiile vreunei surse.

Astfel, cei doi marocani pregăteau atacuri cu arme de foc, similare ca mod de operare atacurilor de la Paris, soldate cu 130 de morţi, în noiembrie 2015, dar şi cu vehicule cu care plănuiau să intre în mulţime, ca la jumătatea lui iulie, la Nisa, un atac soldat cu 86 de morţi, „cu obiectivul de a face cât mai multe victime”, adaugă ziarul.

Redouane Dahbi şi Ayyoub Sadki voiau să-şi pună planurile în aplicare „în ultima săptămână a vacanţei de vară” şi au fost expulzaţi „la cererea autorităţilor marocane”.

Redouane Dahbi plănuia să comită un atac la un restaurant din centrul oraşului şi la un club de noapte frecventat de homosexuali, similar unui atac la un club gay din Orlando, în sud-estul Statelor Unite, soldat cu 50 de morţi, la jumătatea lui iunie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.