Șefa TVR îi răspunde, printr-un comunicat oficial, deputatului USR Iulian Bulai, care a criticat programul de Revelion și a spus că „Doina Gradea trebuie să plece”. Parlamentarul, care este șeful Comisiei de Cultură, a scris sâmbătă pe Facebook că show-ul a fost „un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie”.

„Mi-e greu să cred că domnia sa nu știe ce înseamnă bășcălie dar dacă, totuși, îi scapă sensul, îi pot spune că bășcălia e una, satira e altceva”, spune Doina Gradea, care mai susține că nu a intervenit în în propunerile de Revelion.

Aceasta spune însă că alegerea celor de la Vacanța Mare a fost una bună, și motivează cu cifrele de audiență și cu faptul că „presa, facebook, mediul online, sunt efervescente pe marginea acestui subiect”.

Cât despre ironizarea celor care respectă regulile COVID, care a stârnit revoltă în media și în online și autosesizarea CNA, Doina Gradea spune TVR a fost mereu alături de autorități în pandemie, „dar asta nu înseamnă că nu putem râde pe marginea acestui subiect”.

Șefa televiziunii publice aduce în discuție, spre comparație, celebrul show Saturday Night LIVE, „care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important și cunoscut”. 

Mai departe, Doina Gradea îl acuză pe Bulai că vrea să reintroducă cenzura și că este un „mic dictator”, după ce acesta a spus că va chema CNA în Parlament ca să discute despre situația TVR și că vrea să înceapă „curățenia” în instituție. 

În final, Doina Gradea amintește că managementul TVR poate decide chiar să reprogrameze programul de Revelion. 

Libertatea a scris pe larg despre emisiunea realizată de Revelion de grupul umoristic Vacanța Mare care a conținut critici, firești și binevenite într-o democrație, la adresa politicienilor de la Putere, inclusiv la adresa lui Klaus Iohannis, dar și momente vulgare sau care i-au ironizat pe cei care respectă măsurile anti-COVID.

Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu au primit aproximativ 50.000 de euro pentru a face Revelionul la TVR, conform paginademedia.ro.

Publicăm integral punctul de vedere al Doinei Gradea:

Poziţia PDG al SRTv

Deputatul Iulian Bulai (Președintele Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaților) spune pe Facebook că ”Doina Gradea trebuie să plece”.  Am parcurs textul să aflu motivele pentru care domnul Bulai cere asta și m-am lămurit. Ca mesajul meu să fie clar și să nu ne pierdem în amănunte, iată părerea mea:

1. ”Pe banii noștri, TVR 1 a avut de Revelion un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie”, e de părere domnul deputat Bulai . Mi-e greu să cred că domnia sa nu știe ce înseamnă bășcălie dar dacă, totuși,  îi scapă sensul, îi pot spune că bășcălia e una, satira e altceva. Dacă la bășcălie se pricepe oricine (poate și dl. Bulai, nu știu, nu-l cunosc) la satiră nu toată lumea. Tocmai de aceea, pentru programul de Revelion, TVR a apelat la doi cunoscuți umoriști, Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu: pentru a face comedie. Deci umor, satiră, comedie, nu bășcălie. 

2. Eu nu am intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion. Experiența de zeci de ani în televiziune m-a învățat că cenzura (voi reveni la acest cuvânt) nu duce la nimic bun. Responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion își asumă acest program iar din cifrele de audiență rezultă că nu a fost o alegere greșită. De altfel, acum, chiar la ora la care scriu acest răspuns, presa, facebook, mediul online, sunt efervescente pe marginea acestui subiect. Ceea ce, oricât ar părea de curios, e bine pentru Televiziunea Română.

3. Aș reaminti aici, în treacăt, că Televiziunea Națională a fost încă de la debutul pandemiei (și continuă să fie) alături de autorități, în prima linie în lupta cu noul coronavirus SARS- CoV2. Dar asta nu înseamnă că nu putem râde pe marginea acestui subiect. Nimic nu este tabu când vine vorba de umor. De pildă, există în Statele Unite un show numit Saturday Night Live care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important și cunoscut, de la vedetă Hollywood la politicieni. Iar noi privim cu admirație spre Statele Unite și am vrea să facem televiziune ca ei – puteți contrazice asta, domnule deputat  Bulai?

4. Acest program de Revelion nu a încălcat Legea 41/1994, în baza căreia Televiziunea Română funcționează, și nici legislația audiovizuală. Cu respectul pe care-l port aleșilor din Parlamentul României, membrilor Comisiilor de Cultură, vă rog să considerați că televiziunea publică este și poate fi oricând un subiect al discuțiilor oficiale, nu al declarațiilor pe Facebook. Televiziunea publică nu este o temă de dezbatere politică  – in trecut, politicul a asistat la acumularea de datorii de peste 150 de milioane de euro. Partea bună este că, de trei ani, această problemă nu mai există și TVR înregistrează un profit real.  (n.m.: acest punct a fost un respiro pentru punctul cinci, cel final)

5. În punctul dumneavoastră de vedere, domnule deputat Iulian Bulai, există însă ceva ce mi-a atras atenția, ceva grav. ”Voi chema în curând la Parlament reprezentanții CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situații. Firea, Olguța și Dăncilă au plecat. Doina Gradea trebuie să plece din TVR și să ia cu ea și pe partenerii PSD care au mai rămas acolo. Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie și începem curățenia” – frazele dumneavoastră, începând cu tonul imperativ și până la esența lor, trădează vorbele unui mic dictator.

Amenințarea directă a unui șef de instituție din partea unui parlamentar este o situație fără precedent și foarte periculoasă. Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenței editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul?  Veți ”curăța” (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toți PSD-iștii din TVR – înainte de a vă întreba cum veți face asta, am și alte curiozități: cum veți identifica PSD-iștii, prin ce metode? Și ce altă instituție de presă va urma după TVR?… Domnule deputat Bulai, aveți idee către  ce alunecați dumneavoastră aici?
Bref, ar trebui să recitiți și să reflectați la gravitatea vorbelor dumneavoastră iar dacă veți recunoaște că ați greșit, vă voi accepta scuzele. Voi rămâne însă cu mirarea că un om atât de tânăr cum sunteți ar dori reintroducerea cenzurii. Dar, atenție!, să nu ziceți că nu v-am spus, cenzura poate face mari servicii umorului și se poate întoarce împotriva celui care o dictează.

În încheiere, vă urez un An Nou cu inspirație și echilibru!

Doina Gradea
Președinte-Director General al SRTv

PS: În buna tradiție a Televiziunii Române, din respect pentru telespectatori, vă facem cunoscut că, sub genericul devenit brand ”Dacă doriți să revedeți”, managementul TVR 1 și TVR 2 poate decide să reprogrameze programul de Revelion.

Citeşte şi:

Scandalul Revelionului de la TVR cu Mihăescu și Pietreanu, după ce Iohannis a fost interpretat spunând: „În 2021 tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!”

Președintele CNA, chemat marți la Parlament, după scandalul Revelionului de la TVR cu „Vacanța Mare”

Politicienii se supără că am intrat în 2021 cu glume proaste la TVR, când de decenii televiziunea și radioul publice sunt ele însele glume

Mugur Mihăescu, limbaj suburban cu deputatul care îl acuză că a ironizat măsurile anti-COVID

FOTO Răsturnare incredibilă de situație în mariajul Walter - Raluca Zenga + Unde a fost pozată frumoasa blondă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Răsturnare incredibilă de situație în mariajul Walter - Raluca Zenga + Unde a fost pozată frumoasa blondă
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Un tată din India și-a decapitat fiica adolescentă, după ce a văzut-o în compania unui băiat
Observatornews.ro
Un tată din India și-a decapitat fiica adolescentă, după ce a văzut-o în compania unui băiat
Horoscop 7 martie 2021. Săgetătorii pot interveni cu precizie în modelarea unor planuri
HOROSCOP
Horoscop 7 martie 2021. Săgetătorii pot interveni cu precizie în modelarea unor planuri
Întâmplare virală. Ce a descoperit o tânără în spatele oglinzii din baie, după ce s-a mutat într-un nou apartament
Știrileprotv.ro
Întâmplare virală. Ce a descoperit o tânără în spatele oglinzii din baie, după ce s-a mutat într-un nou apartament
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)