„Conform statutului, vicepreşedintele cu cele mai multe voturi obţinute la ultimul congres preia în calitate interimară conducerea partidului. Acesta sunt eu şi împreună cu colegii mei din Biroul Naţional, cu parlamentarii, cu primarii partidului, cu secretariatul general, voi conduce partidul în următoarele săptămâni, până când, la un moment dat, vom alege un nou preşedinte”, a spus Dominic Fritz.

Primarul din Timișoara a adăugat că USR îl va susține pe Nicușor Dan în turul 2 la prezidențiale, contra lui George Simion. „În următoarele două săptămâni nu vom lua nicio decizie importantă. Singura decizie care contează este cea pe care o vom lua astăzi în Comitetul Politic, care a fost convocat pentru ora 17.00, unde vom vota şi formal susţinerea lui Nicuşor Dan pentru turul 2”, a precizat Domnic Fritz.

Surse din partid au precizat pentru Libertatea că este foarte probabil ca Dominic Fritz să rămână președinte plin al USR după Congresul care va avea loc în iunie.

Elena Lasconi a demisionat din funcţia de preşedintă a USR luni, 5 mai, după ce la alegerile prezidenţiale din 4 mai a obținut doar 2,7% din voturi, clasându-se pe locul 5, după George Simion, Nicușor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta.

Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare
Recomandări
Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare

Ea a fost trădată de Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu, care au întors armele contra propriei șefe și au preluat partidul cu aproape o lună înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale 2025 ca să îl susțină pe Nicușor Dan.

Elena Lasconi a devenit președinta USR în iunie 2024 și a rezistat în funcție aproape un an.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)

ciobanudorin_2006 05.05.2025, 16:46

La câte nefăcute ați făcut va fi vai de voi.Poporul sa saturat de toți politicienii.Poate sa vina și papa de la Roma sa va conducă trendul vostru va fi descrescător.

    Realist2023 05.05.2025, 21:01

    ciobanudorin_2006   •  05.05.2025, 16:46

    La câte nefăcute ați făcut va fi vai de voi.Poporul sa saturat de toți politicienii.Poate sa vina și papa de la Roma sa va conducă trendul vostru va fi descrescător.

    Agramat ca auristii ? Huh ...

crazydanny 05.05.2025, 16:36

si uite asa s-a desfintat USR. altul la rand

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.