Președintele Donald Trump a ajuns la Betleem pentru întâlnirea cu Abbas, dar este ținut permanent la curent cu ceea ce se întâmplă în Marea Britanie după atentatul terorist de luni noaptea, scrie AP.
Trump continuă primul său turneu internațional în calitate de președinte al Statelor Unite cu vizita în Palestina.
Imediat după ce a sosit, Trump a fost primit de omologul său palestinian, Muhamoud Abbas la sediul preşedinţiei, la Betleem. Cei doi au avut o întâlnire privată, în cadrul căreia cel mai probabil au discutat despre reluarea negocierilor palestiniano-israeliene.
Președintele SUA a ajuns la Betleem cu mașina, însoțit de coloana oficială printr-o deschidere în bariera israeliană. Scurta călătorie de la Ierusalim la Betleem i-a amintit de complexitatea conflictului dintre cele două țări.
De altfel, analiștii americani, spun că principalul țel al vizitei președintelui SUA în Israel este cel de a pune bazele unui proces de împăcare între Israel și Palestina. Trump dorește să relanseze negocierile dintre Israel și Palestina, iar în acest sens a transmis câteva indicii. ”Privesc cele două state ca unul singur”, a declarat la un moment dat Trump. El a mai spus și că ”De-a lungul vieții mele am auzit că cel mai greu este să ai de-a face cu israelienii și palestinienii. Să vedem dacă pot să le dovedesc că se înșeală”.
Trump urmează să viziteze marţi Memorialul Holocaustului Yad Vashem, unde va susţine un discurs.