Donald Trump a câștigat alegerile primare republicane în Carolina de Sud, în fața fostului guvernator al acestui stat

 18 comentarii

Fostul președinte american Donald Trump și-a consolidat şi mai mult statutul de favorit pentru nominalizarea partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie, după ce a câştigat, sâmbătă, 24 februarie, alegerile primare republicane din statul Carolina de Sud, în sud-estul SUA, relatează ABC News și News.ro.

Cu aproximativ 60 % din voturi, Donald Trump se detașează în câștigător în fața fostului guvernator al Carolinei de Sud, între 2011 și 2017, Nikki Haley, care are 39 %, după numărarea a 85% din buletinele de vot.

„Nu am văzut niciodată Partidul Republican atât de unit. S-a întâmplat puțin mai devreme decât ne așteptam și este o victorie și mai mare decât prevedeam”, a declarat Donald Trump, la puțin timp după închiderea urnelor.

Nikki Haley, singura adversară la nivel naţional a fostului preşedinte, a recunoscut înfrângerea, dar a transmis că nu va renunța, în ciuda apelurilor unor republicani să îşi retragă candidatura şi să permită partidului să se ralieze în spatele lui Donald Trump.

„Știu că 40% nu înseamnă 50%”, a precizat Nikki Haley într-o declarație din noaptea alegerilor, dar a promis că va continua campania în alte state.

Fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite a reafirmat sâmbătă că îşi va menţine candidatura cel puţin până la „Super Tuesday”, din 5 martie, când alegătorii republicani vor vota în aceeaşi zi în 15 state şi un teritoriu.

„Trebuie să îl învingem pe Joe Biden în noiembrie. Nu cred că Donald Trump este în măsură să îl învingă pe Joe Biden”, le-a spus Nikki Haley susţinătorilor săi, reuniţi în oraşul Charleston, după anunţarea victoriei lui Donald Trump.

Fostul președinte american Donald Trump a câștigat deja primarele din Iowa, New Hampshire, Nevada și Insulele Virgine americane.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (18)
  • Avatar comentarii

    Aura1 25.02.2024, 10:16

    Surprize, surprize...abia aștept să văd cine câștigă, interesant...

  • Avatar comentarii

    DMV75 25.02.2024, 10:41

    Ce nu reusesc sa inteleaga neomarxistii democrati din Statele Ipocrite ale Americii, este chiar natura umana. Cu cat ridica mai multe bariere in calea lui Trump, cu atat il transforma din culpabil, in victima a sistemului. Si oamenii, chiar daca nu il simpatizeaza sau sunt de acord cu ideile lui, il prefera tocmai datorita insistentei de al culpabiliza. La fel s-a intamplat si cu Ucraina. Daca la inceput aproape toata lumea simpatiza cu cauza ucrainiana, in timp, odata cu insistentele, presiunile, obligatia de a ajuta Ucraina, oamenii au ajuns sa deteste sau sa devina indiferenti la ceea ce se intampla acolo. De comediantul mediocru Zelensky nici nu mai poate fi vorba...atrage antipatia ca un magnet.

  • Avatar comentarii

    Hqkx177 25.02.2024, 10:54

    Iuhu vine primăvara iar aduce marea cocă!

  • Avatar comentarii

    Hqkx177 25.02.2024, 11:08

    Pune presiune pe lumea sociala folosindu-se de Houthi!Cu ce sunt rebeli când ei sunt tâlhari?Ceva neinteresant!

  • Avatar comentarii

    Hqkx177 25.02.2024, 11:11

    Ce faci să trăiești?Auzi la ei rebeliune plătită!Talhari la drumul mare!Adica ăla cai rebel mai are și acte mai i și plătit și tu dai procente din salar!Mai cheamă și poliția!Este ieșit din ordinar expresia asta rebel Houthi!

ALTE ȘTIRI
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:22
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
18:21
3 obiceiuri observate de un oncolog la persoanele cu risc redus de cancer, după 30 de ani de muncă
18:21
A început asfaltarea pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, pe A3
18:21
Furtuna Rachel a făcut prăpăd în sudul Californiei. Mai multe locuințe, devastate de valurile puternice: „Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva”
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Paradis Hotels - litoralul romanesc
16:20
Românii cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani țin în spate litoralul românesc. Peste jumătate dintre vacanțe sunt plătite de ei, arată o nouă analiză
Laponia | sursa foto: Eturia
16:02
Care sunt cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă. Unde pleacă românii în decembrie 2026 și ianuarie 2027
Borcan cu maioneză
15:46
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
WizzAir
15:13
Reguli stricte Wizz Air pentru transportul dispozitivelor electronice: ce este complet interzis în bagajul de cală și ce nu ai voie să faci în timpul zborului
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?