Donald Trump a anunțat că summitul cu Kim Jong-un nu va mai avea loc. Casa Albă a făcut publică scrisoarea pe care liderul de la Casa Albă i-a transmis-o lui Kim Jong-un prin care anulează întâlnirea programată pentru 12 iunie la Singapore.
”Eram foarte nerăbdător să vă întâlnesc. Din nefericire, din cauza mâniei imense şi a ostilităţii afişate în ultima dumneavoastră declaraţie, consider inoportun, în acest stadiu, să avem această întâlnire”, explică Trump în scrisoare transmisă lui Kim Jong Un şi publicată de Casa Albă.
”Spre binele celor două părţi, dar în detrimentul celui al restului lumii”, summitul din Singapore nu va mai avea loc, menţionează Trump în continuare, ţinând să-i amintească totodată omologului său nord-coreean de forţa arsenalului nuclear al SUA. ”Evocaţi arsenalul vostru nuclear, dar al nostru este atât de masiv şi puternic că îl rog pe Dumnezeu să nu avem vreodată nevoie să-l folosim”, subliniază Trump.
Totuşi, el i-a sugerat lui Kim să facă eforturi pentru a putea fi stabilit un summit. ”Dacă te răzgândeşti în legătură cu acest cel mai important summit, te rog nu ezita să mă suni sau să-mi scrii”, încheie scrisoarea preşedintele american.