Donald Trump, candidatul favorit să lupte pentru fotoliul de la Casa Albă din partea republicanilor a pus la îndoială sâmbătă relația protectoare a SUA față de Arabia Saudită și i-a acuzat pe aliații SUA că nu contribuie suficient în cadrul alianței militare NATO.
Donald Trump a declarat în timpul unui miting de campanie că aliații din NATO ai SUA "nu își plătesc cota echitabilă" și a numit alianța din 28 de țări drept "învechită".
"Ori plătesc mai mult, inclusiv pentru deficiențele din trecut, ori trebuie să iasă. Și se rupe NATO", a spus Trump.
Donald Trump și-a exprimat şi preocupările față de relația SUA cu Arabia Saudită, ţară bogată în petrol, pe care acesta a acuzat-o că nu plătește echitabil pentru apărarea oferită de SUA.
"Noi avem grijă de Arabia Saudită. Și nimeni nu vrea să dea de belea cu Arabia Saudită pentru că îi urmărim", iar "ei nu ne plătesc un preț corect", a spus, conform Agerpres, Trump.