„Am ajuns la o înţelegere în procesul Trump University pentru o mică fracţiune din despăgubirile potenţiale, pentru că, în calitate de preşedinte, trebuie să mă concentrez pe ţara noastră”, a scris Trump pe Twitter sâmbătă dimineaţă.
„SINGURUL lucru rău în legătură cu obţinerea preşedinţiei este că nu am avut timp să trec printr-un proces lung, dar de câştigat, privind Trump U. Păcat!”, a scris el într-un al doilea tweet.
Donald Trump – miliardarul. Miturile și realitățile despre averea noului președinte al SUA
Preşedintele-american ales Donald Trump a fost de acord vineri să plătească 25 de milioane de dolari pentru a pune capăt proceselor de fraudă privind Trump University, o decizie care, potrivit Procurorului General din New York, este neaşteptată.
În baza înţelegerii, care trebuie aprobată de judecatăroul Gonzalo Curiel din San Diego, Trump nu îşi recunoaşte vina.
În acest moment sunt înregistrate trei procese în instanţele americane legate de frauda comisă la Trump University. Două dintre acestea sunt procese colective în statul american California, iar al treilea proces a fost lansat de procurorul democrat Eric Schneiderman în New York.
Instituţia Trump University a fost lansată în 2005, pentru a da şansa americanilor să înveţe secretele industriei imobiliare de la Donald Trump. Studenţii au plătit plătit până la 35.000 de dolari pentru a învăţa cum să devină bogaţi, după ce au fost iniţial atraşi de perspectiva unor seminare gratuite. Studenții au crezut, printre altele, că o să învețe chiar de la miliardar, însă acesta nici nu și-a făcut apariția.
Donald Trump refuză salariul de președinte al SUA. Cât ar câștiga magnatul
Donald Trump a dezminţit toate acuzaţiile, susţinând că a primit feedback pozitiv din partea celor mai mulţi studenţi. Foştii studenţi au declarat în faţa procurorilor americani că au fost obligaţi să scrie feedback-uri pozitive de către instructorii de la Trump University.