Trece pe sub corzile de pe margine, nerabdator sa inceapa lupta. Nici nu aude ce spune arbitrul de ring, nici ce turuie crainicul. Chucky Tschorniawsky, un american de origine poloneza, il priveste in ochi, afisand o siguranta de sine in care nu crede nici el. Dorin are totul de partea lui.
Primul rund. Se aude gongul de start. Romanul sare la lupta din prima. La doi pasi de ring, frumoasa Monica isi musca pumnii. Doroftei se misca alert, isi pune adversarul in corzi, nu da nici un pas inapoi. Se tine bine, risipindu-ne emotiile. Timpul trece repede pentru noi, foarte greu insa pentru sotie. Loviturile americanului se opresc in blocaj. Dorin e inspirat si rapid, Monica il urmareste atenta, rugandu-se discret. Se termina prima repriza. A fost una de tatonare. Arbitrii i-au acordat-o lui Chucky T: 9-10!
Vine repriza a doua. La debut, cateva schimburi rapide de pumni. Chucky T isi face curaj si sare la bataie. E pus la punct prin cateva serii bune reusite de roman. Chucky da semne de nervozitate. Adina, sotia lui Adrian Diaconu, se descatuseaza: „Adoarme-l, Dorule!”. Monica aude si zambeste. Pumnii lui Dorin se opresc in fata americanului. Gongul se aude la timp pentru el. 10-9 pentru Doroftei!
Runda a treia il gaseste pe Doroftei foarte sigur pe el. La pauza, a ascultat atent ce i-a spus omul din colt, Stephan Larouche. Rezultatele se vad: parca danseaza in ring, parca e mai proaspat. Tschorniawsky fuge prin toate colturile. Directe de dreapta, crosee de stanga, un blocaj perfect, toate acestea il naucesc pe adversar. Diferenta devine evidenta, nimeni nu mai are emotii. Galeria romaneasca e in delir. Galagia pe care o fac ai nostri starneste zambetele ziaristilor canadieni. Americanul se clatina. Evident, a obosit. Din nou repriza pentru Doru: 10-9!
A patra repriza n-a avut istoric. Chinul n-a durat prea mult. A fost o directa de dreapta in barbie care l-a naucit pe Chucky. E KO! Sala a izbucnit in aplauze, Monica s-a relaxat. Dorin o cauta cu privirea si-o surprinde cand isi sterge pe ascuns lacrimile care i-au inundat obrajii. Gata, s-a terminat! Povestea merge mai departe. Pana in iulie, cand vine la rand Arturo Gatti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.