LIBERTATE TE AJIUTĂ: Dosarele de la ANRP. Care este stadiul soluționării?

Comentează

Dosarele de la ANRP se soluționează în pas de melc. De aceea, mai mulți cititori nemulțumiți ne întreabă care este stadiul rezolvării dosarelor privind retrocedarea unor imobile, în temeiul legilor fondului funciar și a celor constituite în temeiul legii nr. 10/2001,de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților(ANRP)

Potrivit ANRP, ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislației fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 29.976 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar.

Peste 9.300 de dosare nerezolvate

Din cele apropape 30.000 de dosare, au fost soluţionate, până la data de 9 ianuarie a.c,  20.581 dosare.  Alte 5.915 dosare au trecut de etapa analizării și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare, validare parțială sau invalidare.

3.200 de dosare, returnate autorităților locale

3.200 de dosare au fost returnate autorităților locale, fie înainte de apariția Legii nr. 165/2013, pentru completarea documentației, fie după apariția Legii nr. 165/2013, la cererea titularilor de dosare, pentru a beneficia de restituirea în natură. După apariţia Legii nr. 165/2013, dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar se lucrează în ordinea strictă a numărului de înregistrare. Până la data de 09.01.2017, au fost repartizate consilierilor, spre analiză,  dosarele înregistrate până la numărul 29.800 de dosare.

Peste 60.000 de dosare,  în temeiul Legii nr. 10/2001

În ceea ce privește dosarele de la ANRP constituite în temeiul legii nr. 10/2001, până la data de 09.01.2017, au fost înregistrate 60.860 dosare, din care 7.831 au fost transmise după data de 20.05.2013. Până în prezent au fost soluţionate 21.611 dosare. În categoria dosarelor soluţionate intră dosarele pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) sau Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au emis decizii, dosarele returnate entităţilor notificate la cererea titularilor, precum şi dosarele în cazul cărora s-a constatat, după consultarea autorităţilor locale, că au rămas fără obiect.          

 Soluționarea, în ordinea înregistrării

Începând cu 27.05.2016, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 103/2016, ordinea de soluţionare pentru dosarele de la ANRP este cea a înregistrării. Prin excepție de la această regulă se soluționează cu prioritate următoarele categorii de dosare:

- dosarele în care Secretariatul C.N.C.I. a solicitat, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2016, documente potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013;

- dosarele în care deciziile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au fost emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, prin care s-a constatat dreptul de proprietate şi întinderea acestuia;

- dosarele constituite în baza cererilor formulate de persoane certificate de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene ca supravieţuitoare ale Holocaustului;

Toate dosarele de la ANRP neanalizate până la data de 27.05.2016 și care fuseseră repartizate în lucru de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe alte criterii (selecție aleatorie, ”caz special”, dosarele între numărul 40.230 și numărul 43.000) au fost trecute ”în așteptare”, urmând să fie soluționate potrivit numărului de înregistrare. La această dată se află în analiza consilierilor dosarele între numerele  10001/CC-12000/CC.

Află în ce perioadă va fi soluționat dosarul tău!

Pentru a da posibilitatea persoanelor îndreptățite să estimeze perioada în care le va fi soluționat dosarul, ANRP prezintă numărul de dosare neanalizate, până la numărul 20.000:

-De la dosarul 10.001/CC - la dosarul 12.000/CC: 700 dosare;

-De la dosarul 12.001/CC - la dosarul 15.000/CC:  1.386 dosare;

-De la dosarul 15.001/CC - la dosarul 20.000/CC:  2.289 dosare;

-De la dosarul 20.001/CC - la dosarul 30.000/CC: 5.635 dosare;

De notat că Direcția de aplicare a Legii nr. 10/2001 are obligația să analizeze minim 700 de dosare pe lună.

Sentințele judecătorești au prioritate

În afara dosarelor analizate în ordine, sunt în lucru și dosare pentru care s-au formulat cereri de tratare cu prioritate, motivat de existența unor hotărâri judecătorești prin care instanțele au stabilit existența și întinderea dreptului la proprietate, precum și calitatea de persoane îndreptățite. După intrarea în vigoare a Legii nr. 103/2016 (27.05.2016), au fost înregistrate aproximativ 2.200 de cereri de tratare cu prioritate. Până în prezent, au fost analizate 784 dosare, pentru care s-au formulat cereri de tratare cu prioritate până la data de 17.07.2016, inclusiv. ANRP precizează că analizarea acestor dosare se face în paralel cu analizarea dosarelor la ordine, de către un serviciu creat special în acest scop. Vezi aici și aici, stadiul emiterii titlurilor de plată, în baza Legii nr 165/2013, respectiv, Legii nr. 164/2014.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
18:49
Un liceu din sectorul 2 București își deschide gratuit terenurile de sport, în fiecare weekend
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...