Un alt lot, format din 24 de persoane, a fost judecat de Tribunalul Bucureşti, şedinţa de judecată încheindu-se sâmbătă la ora 4,00, iar decizia va fi anunţată la ora 20,00.
Joi dimineaţă, procurorii DIICOT au efectuat 50 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu (sud) la locuinţele şi societăţile comerciale ce aparţin membrilor unei grupări formate din 48 de persoane, printre care şi angajaţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
Procurorii au reţinut 33 de persoane, acuzate de înşelăciune şi spălarea banilor, printre acestea aflându-se Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, şi Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE (Direcţia de Informaţii Externe), informează Agerpres.
În schimb, Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, va fi cercetat în libertate.
Gruparea era specializată în obţinerea de credite bancare cu documente falsificate, valoarea totală a prejudiciului produs ridicându-se la 22 de milioane de euro.
Ei sunt bancherii-ţepari! Careul de aşi, Aurel Şaramet, Dragoş Diaconescu, Claudiu Cercel şi Daniel Ruse, a intrat în vizorul poliţiei pentru o fraudă de 22.000.000 €
 
 

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
Știrileprotv.ro
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)