Dosarul Microsoft. Șapte foști miniștri puteau ajunge în fața judecătorilor. Se tem să n-aibă soarta lui Gabriel Sandu

Comentează

Dosarul Microsoft. Doar unul dintre miniștrii implicați în păgubirea statului cu peste 200 de milioane de dolari, este vorba despre Dan Nica, nu a putut fi audiat în ultimii doi ani în dosarul Microsoft. Restul de 7 demnitari urmăriți penal puteau fi trimiși în judecată.

În timp ce fostul ministru de la Comunicații, Gabriel Sandu, se află de câteva zile în teminiță, alți opt membri de guvern, implicați în tranzacțiile cu licențe Microsoft și nu numai, nici nu au fost trimiși în judecată. DNA a cerut începerea urmării penale din septembrie 2014. Imunitățile și probele sigure care să explice exact ce sumă a intrat în buzunarele miniștrilor au îngreunat ancheta.

Deși dosarul se numește Microsoft, conform anchetei procurorilor, reprezentanții firmei nu au nici o implicare în faptele de corupție anchetate. Microsoft a oferit prin intermediul lui Claudiu Florică, dealer al companiei americane prin SRL-ul Fujitsu Siemens Computers, produse la preț redus cu 47%. Omul de afaceri a decis să ceară prețul întreg de la stat, iar discountul de 47% să-I împartă sub formă de mită cu miniștrii de la Educație, Comunicații, Finanțe și cu secretar general al Guvernului, după cum susțin anchetatorii.

Pe lângă această lovitură, miniștrii sunt suspectați că au aprobat și alte contracte cu firma lui Claudiu Florică și Siveco, achiziții făcute la prețuri de 30-50% mai mari decât cele de pe piaăa. Prejudiciul total ar fi de peste 200 de milioane de dolari.

Cei opt care au scăpat de temniță până în acest moment sunt suspectați de procurori inclusiv de primirea unor mite importante, spălare de bani, trafic de influență și abuz în serviciu.

Cine putea merge în sala de judecată în Dosarul Microsoft

Dan Nica, ministru al Comunicațiilor, nu poate fi anchetat pentru că Parlamentul European nu a aprobat cererea în plen. Procurorii susțin că au date din care reiese că Nica a pretins și primit o parte din mitele de 20 de milioane de euro plătite de Claudiu Florică prin offshore-uri.

Arhiva foto

Adriana Țicău, apropiată a lui Nica, fost ministru al Comunicațiilor. Ar fi avizat contracte care au favorizat Fujitsu Siemens Computers şi Siveco. Poate fi anchetată de DNA și trimisă în judecată.

Arhiva foto

Valerian Vreme, ministru al Comunicaţiilor. Poate fi anchetat și trimis în fața judecătorilor.

Arhiva foto

Ecaterina Andronescu, ministru al Educației. Poate fi anchetată și trimisă în judecată.

Arhiva foto

Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei. Poate fi audiat și apoi trimis în judecată. Ar fi avizat contracte care au favorizat Fujitsu Siemens Computers şi Siveco.

Arhiva foto

Daniel Funeriu, ministru al Educației. A favorizat achziția unor licențe Microsoft care nu erau utile și a produs o gaură de 5,4 milioane de euro. Poate fi urmărit penal și trimis în judecată.

Arhiva foto

Mihai Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice. Poate fi cercetat și trimis în judecată. Ar fi primit cel puțin o mită de 82.000 de euro printr-un offshore controlat de Claudiu Florică.

Arhiva foto

Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului. Și el poate fi cercetat și trimis în judecată.

Arhiva foto

Citește și:

  1. EXCLUSIV / Prejudiciul din dosarul Microsoft nu poate fi recuperat. Inculpații s-au folosit de soții și copii pentru a-și ascunde averile
  2. Condamnări definitive în Dosarul Microsoft. Când pot ieși din temniță Cocoș, Niro, Pinalti și ministrul Sandu
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:16
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
IAN
16:17
Ian, prima reacție după ce a urinat pe scenă la Arenele Romane. Trapperul și-a cerut scuze public
Mirabela Gradinaru alaturi de designerii Romanian Fashion Week 2026
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima-doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
16:53
În anul 2000, Florin Răducioiu câștiga 80.000 de euro lunar. Acum povestește ce viață de lux trăia: „Eram frumos și bogat. O figură de circ”
Analiză
16:34
UE vrea să introducă tarife și la mașinile hibride importate din China, după ce deficitul comercial a ajuns la un miliard de euro pe zi, iar industria auto anunță concedieri pe bandă
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
16:25
Peste 680.000 de pinguini au dispărut din cea mai mare colonie a lumii de pe insula Zavodovski: „Declin alarmant”
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...