Decizia Curții Supreme poate fi atacată cu apel, potrivit G4media.ro, care amintește că dosarul Mineriadei fusese trimis în judecată în luna iunie 2017.

13 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, care nu va avea sechestru pe avere, în acest dosar, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu sunt acuzate de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Potrivit procurorilor militari, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Apărării Naționale (MApN), Serviciului Român de Informații (SRI), precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.


Citește și:

Dosarul Mineriadei este blocat la Curtea Supremă. SRI, chemat să participe la plata daunelor

Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță
Recomandări
Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță

Atunci și acum / Theodor Stolojan, economistul care a ajuns premier după Mineriadă; S-a retras din cursa pentru Cotroceni, după momentul: ”Dragă Stolo”

Consiliul Județean Hunedoara a cerut trenuri speciale pentru mitingul PSD. Practică similară cu cea de la mineriada din 1990


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
FANATIK.RO
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună