Doua milioane pe cap de copil handicapat

Comentează

Politistii romani colaboreaza cu omologii lor francezi pentru destramarea retelei de traficanti de persoane cu handicap, recrutate in special din randul tiganilor, si ai carei capi apartin aceleiasi etnii. Infirmii, adulti si copii, sunt dusi in Franta si pusi sa cerseasca in orase, aproape toti banii intrand in buzunarele traficantilor. Acestia au inceput sa cumpere chiar si copiii handicapati ai familiilor de romani saraci. Reporterul Libertatii a aflat ca pentru un astfel de copil tiganii au oferit doua milioane de lei.
De aproape doua saptamani, reprezentanti ai tiganilor circula prin zona de sud a judetului Prahova, in cautarea familiilor sarace dornice sa-si vanda copiii handicapati contra unor sume infime. Ei au semanat panica printre localnicii din comunele prahovene Dumbrava si Draganesti. Vasilica I., din Dumbrava, are o situatie familiala deosebita, fiind cunoscuta drept cea mai saraca membra a comunitatii. In urma cu circa doua saptamani, la locuinta ei saracacioasa au aparut cateva Mercedesuri, cu numere de inmatriculare din judetul Galati, din care au descins mai multi tigani. Grupul de rromi a atras imediat atentia localnicilor, mai ales ca masinile de lux au oprit chiar in fata casei Vasilicai. Pe diferite cai, comerciantii de persoane handicapate au aflat ca femeia are trei copii, din care doi baieti cu handicap psihic si locomotor. Ei i-au oferit femeii (care traieste doar din munca cu ziua prin gradinile vecinilor) suma de doua milioane de lei pe cap de copil infirm, pentru ca Vasilica sa accepte plecarea lor in Franta, la cersit. Doar interventia vecinilor, care au auzit de oferta tiganilor, a facut-o sa se razgandeasca.
Cazul Vasilicai nu este singular, pentru ca toate familiile cu handicapati din zona au fost "calcate" de neobisnuitii comercianti. Insa prima captura a unor membri ai acestei retele internationale de traficanti a fost facuta saptamana trecuta la Vama Nadlac. Ofiterii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate Timisoara au descoperit aici un grup format din 21 de tigani, toti cu handicap locomotor, intre care trei femei si trei copii mici, despre care s-a aflat ca au fost racolati pentru a fi dusi la cersit in Franta. Unii din ei erau mutilati, iar un copil din grup era ars. Politistii au stabilit ca trei indivizi din grup s-au ocupat de racolarea infirmilor adulti, convingandu-i ca in Franta pot castiga bani multi din cersit. Tiganii Ionel Cazan, Cristian Baicu si Ion Ghiocel, toti din localitatea ialomiteana Barbulesti, au fost prezentati Parchetului Arad, dar procurorii au decis sa-i cerceteze in stare de libertate pentru trafic ilegal de persoane.
Politistii au informatii potrivit carora prin aceeasi filiera au fost scoase din tara aproape o suta de persoane handicapate, care cersesc si in prezent pe strazile marilor orase din Occident, in special in Franta. Chiar in urma cu cateva zile, Agentia France Presse, a transmis un amplu material despre tiganii infirmi romani care cersesc in intersectiile din Lyon. Acestia locuiesc la periferia orasului si zilnic sunt adusi in centru "de persoane sanatoase, care vorbesc bine franceza", a relatat un responsabil al unei organizatii lyoneze. Ologii stau la semafoare si iau cu asalt masinile care opresc, imploran-du-i pe soferi sa le dea bani. Viceprimarul orasului, Jean-Louis Touraine, este convins ca e vorba de trafic de fiinte umane foarte bine organizat. "Mi se pare ca e o forma de proxenetism a mizeriei, care trebuie sa fie reprimata, la fel ca proxenetismul prostitutiei, cu grija pentru a proteja victimele handicapate", sustine el, afirmand ca deja a fost initiata o ancheta judiciara "pentru identificarea calauzelor si a celor care, la Bucuresti, organizeaza aceasta transhumanta a handicapatilor".
Un alt oficial francez, Olivier Brachet, directorul organizatiei Forum Refugies, citat de AFP, e de parere ca cersitul la semafor e extrem de eficient in Lyon, deoarece cel care il practica castiga, in opt-noua ore pe zi si sapte zile din sapte, 3.000 de euro pe luna.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
20:53
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
20:07
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
18:42
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
17:50
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:04
Sorin Grindeanu a cerut PNL și UDMR un Guvern cu care „să trecem peste această perioadă” și o evaluare după 6 luni
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:14
Dominic Fritz vrea la guvernare după discuţia cu premierul desemnat Luca Niculescu, altfel cere alegeri anticipate
Ultimele știri
22:40
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
22:16
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
22:15
Drumul care leagă Bihorul de Cluj prin Munții Apuseni: Lucrările au ajuns la 55%
22:14
Trump promovează motorina lui Putin degeaba. Barilul de petrol s-a scumpit din nou din cauza ultimelor atacuri din Orientul Mijlociu
TRENDING
20:13
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
20:00
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
21:50
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
11:00
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
18:19
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
15:00
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
19:41
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
19:00
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
16:47
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
15:00
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru