Martha Ruiz și Brian Cullinan nu sunt nume cunoscute publicului. Cei doi nu au apărut în filme, precum nici în reviste celebre. Cu toate acestea, ei sunt printre cele mai importante persoane de la premiile Oscar. Ei sunt singurii oameni care știu numele câștigătorilor, cu două zile înainte ca plicul să fie desfăcut pe scena premiilor, iar apoi să se audă cunoscuta propoziție “Oscarul merge la…”.

Martha Ruiz și Brian Cullinan sunt angajați ai companiei Price Waterhouse Cooper, companie care numără voturile membrilor Academiei Americane de Film. Prin urmare, ei știu cine sunt câștigătorii premiilor Oscar înaintea turutor. Până duminică noapte, ei trebuie să se asigure că  aceste informații rămân secrete, iar plicurile care vor fi desfăcute pe scenă vor fi livrate la gală. De altfel, ei sunt cei care predau personal fiecare plic prezentatorilor, cu puțin timp înainte ca aceștia să apară pe scenă.

Foto: Price Waterhouse Cooper

“Sunt întrebată ce îmi place ce mai mult…. să mă îndrept cu mașina către teatru ( Dolby Theatre, locul unde are loc gala – n.r.), când toată lumea anticipează cine vor fi câștigătorii, iar eu știu exact cine sunt”, a afirmat Martha Ruiz, pentru BBC News.

Maria Zaharova, după ce ministrul român de externe a spus că limba moldovenească nu există: „Nici Aurescu nu a existat niciodată, dar a fost creat”
Recomandări
Maria Zaharova, după ce ministrul român de externe a spus că limba moldovenească nu există: „Nici Aurescu nu a existat niciodată, dar a fost creat”

Cum sunt aleși câștigătorii premiilor Oscar

Martha Ruiz și Brian Cullinal au început să lucreze încontinuu, după ce votul celor aproximativ 7.000 de membri ai Academiei de Arte și Științe ale Cinematografie s-a încheiat, pe 21 februarie. Cele mai multe voutri au fost exprimate în mod electronic, după ce această modalitate a fost introdusă în urmă cu câțiva ani. Până atunci, membrii Academiei își exprimau alegerile pe hârtie, trimițând opțiunea lor prin poștă.

Deși aproape totul este electronic, voturile sunt numărate de o echipă de cinci-șase oameni. Cu toate acestea, rezultatele sunt cunoscute doar de Martha și Brian. “Ține de mine și Brian să numărăm totul o dată, de două ori, câteodată chiar și de mai multe ori, pentru a ne asigura că totul este corect”, a mai spus Martha.

După ce au lista completă, ei sunt nevoiți să învețe pe de rost numele câștigătorilor, în cazul în care se întâmplă ceva cu plicurile.

Cei doi sunt escortați de poliție

“După ce am memorat câștigătorii, începem să punem hârtiile în plicuri”, mai povește Martha. Ea și partenerul ei au fiecare câte un set, iar plicurile sunt încuiate într-un loc secret.

“În ziua galei, luam plicurile, iar Brian și cu mine merge la teatru pe rute diferite. Facem asta pentru a ne asigura că, în cazul în care se întâmplă ceva unuia dintre noi, celălalt va ajunge la timp”, mai spune Martha. În această perioadă, cei doi sunt escortați de poliția din Los Angeles, până la Dolby Theatre. În timpul galei, cei doi stau tot în locuri diferite.

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa
Recomandări
Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

“Brian stă în partea dreaptă a scenei, eu în partea stângă”, mai spune femeia care știe câștigătorii premiilor Oscar. Ei vor înmâna plicurile prezentatorilor, care va anunța marele câștigător.

Compania Price Waterhouse Cooper se ocupă de acest aspect al premiilor Oscar de 83 de ani. În această perioadă, doar 12 persoane au fost responsabile de numărarea voturilor și de livrarea rezultatelor. Acesta este al treilea an în care Martha Ruiz și Brian Cullinan vor face această treabă.

Câștigătorii prestigioaselor trofee sunt anunțați pe 26 februarie, însă principalul favorit este considerat musicalul „La La Land”, care a strâns 14 nominalizări, reușind să egaleze recordul stabilit de „Titanic” și „All About Eve”. Totodată, Emma Stone și Ryan Gosling sunt văzuți ca principalii favoriți pentru categoriile cea mai bună actriță/cel mai bun actor.

Un producător român se află în cursa pentru Oscar 2017. Mai precis, lungmetrajul ”Toni Erdmann”, o coproducţie cu participare românească, ar putea să fie câștigătorul titlului „cel mai bun film străin”.  Astfel, Ada Solomon devine primul producător din istoria cinematografiei românești care este nominalizat la prestigiosul trofeu oferit de Academia Americană de Film.

LECȚIA SCUMPIRII RCA. De la Sorin  Ovidiu Vântu, statul român n-a mai fost atât de sfidat cum o fac patronii Euroins, care l-au numit ”o haită”. Datoria statului e să ne apere de excesele celor puțini și extrem de puternici

LISTA NOMINALIZĂRILOR LA PREMIILE OSCAR 2017

Citește și:

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Viva.ro
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
CEC Bank va emite poliţe RCA, care ar putea fi cele mai ieftine de pe piaţă. Cine este noul lider al asigurărilor auto
Observatornews.ro
CEC Bank va emite poliţe RCA, care ar putea fi cele mai ieftine de pe piaţă. Cine este noul lider al asigurărilor auto
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Cele mai norocoase zodii ale lunii aprilie 2023. Vor fi lovite de o mare șansă
FANATIK.RO
Cele mai norocoase zodii ale lunii aprilie 2023. Vor fi lovite de o mare șansă
El e maghiarul din şefia UEFA care a tras sforile pentru afişarea hărţii Ungariei Mari? Cine e Sandor Csanyi şi ce spunea despre subiect: "Asta e opinia noastră"
Orangesport.ro
El e maghiarul din şefia UEFA care a tras sforile pentru afişarea hărţii Ungariei Mari? Cine e Sandor Csanyi şi ce spunea despre subiect: "Asta e opinia noastră"
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză