Conform informaţiilor furnizate de DIICOT şi IGPR, anchetatorii au deschis un dosar, după ce pe raza judeţului Mehedinţi, respectiv a satului Poiana Gruii, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, a fost depistată o cultură de canabis.

Plantele erau cultivate simetric, pe 13 rânduri, la o distanţă de 50-60 de centimetri între ele, notează Agerpres. Acestea aveau o înălţime de 1,5 metri şi se aflau în ultima etapă a vegetaţiei înainte de recoltare. De asemenea, la cultura respectivă a fost identificată şi o instalaţie de picurare, ce asigura irigarea plantelor.

Sursele citate arată că de plante s-a ocupat un bărbat în vârstă de 38 de ani, pe terenul bunicului său (la care locuieşte fără forme legale), la cererea unui cetăţean italian originar din Napoli, pentru care a lucrat în perioada 2012-2016. El a fost ajutat de tatăl său şi de zilieri.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că suspectul a cumpărat în luna iulie a acestui an o locuinţă la marginea satului Poiana Gruii, la circa 500 m de plantaţie, locuinţa urmând a fi folosită pentru a prelucra plantele.

Vineri dimineaţă, procurorii şi poliţiştii din Mehedinţi au prins în flagrant delict cinci suspecţi, doi italieni şi trei români.


Citește și: VIDEO/ Ce se întâmpla, în realitate, la petrecerile extravagante de la conacul Playboy. Ilie Năstase, primul român care a luat parte la ele


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.