”Dacă continuă protestele, se vede clar că planul a fost pus după alegerile parlamentare și se căuta un pretext. Și oamenii sunt revoltați. Ordonanța respectivă a fost doar un pretext al celor care au incitat, au dezinformat. Miza a fost de la alegerile prezidențiale încoace, PSD-ul să fie rupt, sfâșiat”, a spus el.
Liviu Dragnea a mai spus că toți așteaptă un mesaj de la președintele Iohannis. Nu eu am ieșit să incit în stradă. Conducători de multinațioanle, companii cu care nu avem nimic, dimpotrivă, sunt bine primite, dar mi s-a părut mai mult decât incorect ca președintele unei bănci străine să protesteze împotriva Guvernului. Toși românii vom plăti pentru aceste zile”, a spus Dragnea precizând că probabil acela este nemulțumit de legea dării în plată.
Dragnea a ținut să precizeze că motivul pentru care prim-ministrul a decis să retragă Ordonanța a fost pentru a nu arăta că există interesul cuiva. Se vede că nu la noi a fost miza, a fost doar un pretext. Nu e nicio legătură între PSD și protestul de la Cotroceni”, a mai declarat Liviu Dragnea, adăugând că a primit mesaje din teritoriu de la colegi care vor să iasă în stradă pentru că zic că vor să își apere votul din decembrie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5a6cdb5ba1d01550d7ca64d1c0116b35.jpg)
”Lucruerile pot scăpa de sub control, și am putea ajunge la situația în care această țară este sfîșiată. Au de câștigat unii din jurul nostru. Fac apel către toți românii să fim calmi și să nu escaladăm aceste proteste”, a mai spus Liviu Dragnea, adăugând că așteaptă un mesaj de la președintele Klaus Iohannis.
”Eu nu cred că Guvernul a scos oamenii în stradă”, a mai declarat Dragnea, precizând că Executivul a răspuns scrisorii președintelui și a restras Ordonanța.
Guvernul a abrogat, duminică, Ordonanța de urgență pentru modificarea Codului Penal și de procedură penală.
Potrivit comunicatului de presă al Executivului, pe lângă abrogarea OUG nr 13, a fost aprobată și declasificarea stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 şi la data de 31.01.2017. Premierul Grindeanu a cerut în ședință Ministerului Justiției să înceapă consulările cu partidele, pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_28928515823b26e87b67b29a8abe97fc.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_5735700dc01559a8c7280711a3c29979.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_399c2de5a872b0eec7a159f980c4931b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c7cd8956646bdcef36aced28ef0c28e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_69adaae486696e7c1c4ccebee06df1eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3452c6c05aad007c35a2a6348fbcbc3a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_69f03ce1f07364c8891a631264f91ee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_84019765047c971d53e53da3afd52041.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_db687c34daa50ba9a989a1d0671e70f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ceb02219bf4739fa987f72cc0f273760.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.