Dupa 31 de ani, victimele rup tacerea

Mutilate, cu grave afectiuni neurologice sau psihice, cu cosmaruri nocturne obsesive, incapabile sa mai munceasca la fel ca un om normal sau pensionate medical inainte de vreme, victimele lui Ramaru n-au putut uita nici un moment prin ce-au trecut. Unele din ele au rupt tacerea doar pentru Libertatea. Gheorghita Spetcu era, in februarie 1971, ospatarita la restaurantul „Odobesti”. Avea 20 de ani si peste cateva zile urma sa sarbatoreasca un an de la casatorie. Era tanara, frumoasa, avea o casa aranjata in str. Tortei si visa la un copil. In noaptea de 15 spre 16 februarie 1971, un barbat ascuns in spatele unui gard de la intersectia strazii ei cu str. Farului i-a frant craniul. De atunci, nimic n-a mai fost la fel.
„Au trecut atatia ani, dar nu pot uita. Mi-a aparut in fata si m-a lovit din prima. Am strigat: „Aoleu, lume, ma omoara!”. A fost norocul meu ca m-a auzit un vecin, care a aprins lumina, dar n-a iesit, crezand, dupa cum a spus, ca un barbat isi bate sotia. Speriat de lumina, Ramaru a fugit. M-am sculat si, ametita, am luat-o inapoi in loc sa ma duc spre casa. Simteam cum mi se umflau ochii in cap si mergeam ca un robot. Abia cand am auzit tramvaiul, mi-am dat seama ca ma departam de casa”, ne-a povestit Gheorghita.
Cu chiu cu vai a ajuns acasa, iar sotul a dus-o imediat la Spitalul 9, unde femeia a fost supusa unei dificile operatii. Criminalul o lovise cu o bara de fier, din frunte pana in ceafa. Nu s-a mai refacut niciodata. De atunci este in evidentele sectiilor de Psihiatrie, a inghitit milioane de pastile si a lucrat numai jumatate de norma. Acum, la 51 de ani, e o pensionara cu 1.300.000 lei venit. Mila de la stat. „Cand m-au chemat la Procuratura sa-l recunosc pe criminal – spune Gheorghita – mi-au promis si mie si la inca doua fete lovite ca ni se vor da despagubiri, ca ni se vor plati spitalizarea si medicamentele. Niciodata nu mi s-a dat nimic. Parul mi-a cazut, nu gasesc o peruca, doctoriile sunt scumpe, iar pensia e mica, fiindca n-am mai putut sa muncesc. O viata chinuita!”.
Surprinzator e ca nici una din victimele lui Ramaru nu are nici un fel de hartie eliberata de institutiile statului din care sa reiasa ca a fost mutilata de cel mai odios criminal roman. Magistratii si „organele de partid si de stat” s-au multumit sa-l condamne pe ucigas la moarte si sa-l execute, dar n-au stabilit nici un fel de despagubiri pentru femeile vatamate grav de el. Daca exista vreo institutie sau vreun jurist care poate da o solutie de indreptare a acestui rau, ne poate contacta la telefon 20.30.851.
Aceeasi drama o traieste si Elisabeta F., tanara injunghiata de 14 ori, pe o strada din zona Pietei Dorobanti, ajutor de ospatar la restaurantul „Vulcan”. Are acum 50 de ani si e pensionata medical. Norocul ei a fost paltonul gros cu care era imbracata in noaptea de 17 spre 18 februarie 1971 si locatarul Popescu N., care a deschis geamul si a strigat. Acelasi barbat avea sa anunte Politia, iar sotia lui avea sa le furnizeze anchetatorilor o informatie importanta. Spre dimineata, cand spala sangele Elisabetei de pe trotuar, un tanar bandajat la mana s-a apropiat, i-a spus ca a auzit ca acolo fusese un accident si s-a interesat daca femeia lovita mai traieste. Era Ion Ramaru, recunoscut ulterior atat de doamna Popescu, cat si de victima. Aceasta din urma il vazuse bine si in autobuzul din care au coborat amandoi. „Fanica I., ucisa pe str. Scarlatescu, la doua saptamani de la injunghierea sora-mi, o plangea pe Elisabeta, ca erau colege la restaurantul „Vulcan” si saraca a sfarsit ea de mana lui Ramaru. Multumim ca ati aratat lumii exact cum a fost si ca acum ne-ati dat posibilitatea, dupa 31 de ani, sa ne descarcam sufletele. Tatal nostru a murit si n-a stiut ce i s-a intamplat sora-mi!”, ne-a spus sora Elisabetei F. (Sfarsit)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE