Aproximativ 60 de lideri de sindicat de la Sidex Galati au incercat, ieri, sa blocheze accesul in societate al directorului general Dan Soiman si al observatorilor actionarului majoritar.
Liderii de sindicat nu si-au atins insa scopul, deoarece directorul Dan Soiman a venit la serviciu inaintea orei 7.00, cand a inceput actiunea de protest. In urma discutiilor purtate cu Soiman, sindicalistii au hotarat sa mearga azi, la ora 10.00, la Bucuresti pentru a discuta cu ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu. Sindicalistii sunt nemultumiti de faptul ca, potrivit unei clauze din contractul de privatizare, actionarul majoritar al Sidex, LNM Holdings, are posibilitatea de a incalca prevederea de a nu face disponibilizari colective intr-o perioada de cinci ani de la data finalizarii contractului, in schimbul unor penalitati platite statului roman.
Protestele de la Sidex vin dupa ce la Resita abia s-a calmat situatia. La combinatul siderurgic Resita sindicalistii au protestat luni in sir impotriva masurilor luate de investitorul strain si ca urmare a faptului ca nu-si primisera salariile la timp. Joi, Guvernul a decis sa acorde un imprumut proprietarului combinatului pentru ca acesta sa plateasca doua salarii restante fiecarui angajat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.